Fondurile SAFE pot fi ultima speranță a colosului abandonat Damen Mangalia

Șantierul naval Damen Mangalia respiră din nou, timid, printr-o crăpătură deschisă de banii europeni pentru apărare. Insolvența din iunie 2024 a lăsat mii de oameni într-o ceață densă, iar orașul fără o direcție economică clară. Acum, fondurile SAFE ridică o întrebare care aduce Guvernul roman într-un punct de răscruce: vrem să salvăm șantierul de la Mangalia sau doar l-am folosit până la epuizare?

Șantierul Damen Mangalia

În spatele cifrei considerabile de 16,68 miliarde de euro alocate României (a doua cea mai mare sumă alocată unui stat membru UE) prin programul SAFE se ascunde o miză mult mai mare decât achiziții militare. SAFE este un instrument temporar de urgență care oferă împrumuturi de până la 45 de ani și o perioadă de grație de 10 ani. În funcție de opțiunea statului, poate fi acordată și o prefinanțare de 15% din împrumut.

Vorbim despre infrastructură, stabilitate regională și despre capacitatea statului de a nu-și abandona propriii muncitori dintr-un sector cu potențial imens, daca ar fi eficient organizat. In acest punct critic, șantierul de la Mangalia nu mai are nevoie de promisiuni, ci de comenzi clare și de decizii politice asumate.

Din iunie 2024, când șantierul a intrat în insolvență, angajații trăiesc între zvonuri și tăceri oficiale. Viitorul este incert, iar fiecare lună fără activitate mai mușcă puțin din șansele de redresare. În acest context, orice ban care miroase a investiție reală devine o gură de oxigen.

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru proiectul „Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030“

CSAT a decis, până la ora actuala, să secretizeze lista proiectelor finanțate prin SAFE, o mișcare care ridică mai multe semne de întrebare decât oferă răspunsuri. În timp ce Polonia sau Bulgaria vorbesc deschis despre achizițiile lor, România alege din nou, din motive greu de înțeles, opacitatea. Iar opacitatea, în acest caz, miroase a frică politică sau a scopuri prost explicate.

Surse guvernamentale sugerează că nu toți banii sunt destinați strict armamentului. „Aceste resurse vor contribui major la crearea de noi locuri de muncă bine plătite și la modernizarea infrastructurii de transport, inclusiv a unuia dintre cele mai importante proiecte care trebuie finalizate, Autostrada Moldovei, dar nu numai“, a transmis președintele Nicușor Dan.

Președintele României, Nicușor Dan, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

O parte ar putea merge prin urmare către infrastructură duală, civil-militară, inclusiv porturi și facilități logistice de pe litoralul românesc. Exact genul de investiții care ar putea readuce la viață șantierul de la Mangalia.

Această perspectivă schimbă radical discuția. Nu mai vorbim doar despre nave de război, ci despre un ecosistem industrial care poate genera stabilitate economică pe termen lung. Pentru angajați, asta înseamnă locuri de muncă; pentru locuitorii orașului, înseamnă supraviețuire.

Mangalia, între potențial și abandon

Tehnic vorbind, șantierul are tot ce-i trebuie pentru a construi nave mari, civile sau militare. Docuri uriașe, macarale grele, hale și o tradiție industrială care nu poate fi ștearsă cu un pix ministerial. Ce îi lipsește este voința politică de a-l transforma într-un proiect strategic național.

Construcția unui vas în Șantierul Naval Damen Mangalia

Conversia într-un șantier capabil să producă nave militare sau autonome nu este un vis naiv, ci un plan care cere investiții, parteneriate și comenzi ferme. Și desigur, o administrație care să nu îl paraziteze. Fără acestea, Mangalia rămâne doar o carcasă impresionantă, bună de arătat în rapoarte, dar moartă în realitate.

Guvernul a sugerat anul trecut, pe ocolite, că fondurile SAFE ar putea genera comenzi care să facă șantierul atractiv pentru investitori. Este o formulare ambiguă pentru o problemă gravă: statul evită să spună clar dacă vrea sau nu să se implice real în cazul Damen Mangalia.

Speranța care apasă pe umerii oamenilor

Pentru sutele de angajați și familiile lor, reluarea operațiunilor ar însemna mai mult decât salarii. Ar însemna demnitate și stabilitate într-o zonă dependentă considerabil de acest gigant industrial. Fără șantier, Mangalia devine un oraș de tranzit și amintiri.

Damen Mangalia

Fondurile SAFE, chiar și sub formă de împrumuturi, pot fi scânteia care reaprinde motoarele. Dar doar dacă sunt folosite inteligent, transparent și cu un scop clar: reconstruirea unei capacități industriale strategice, nu cârpirea unor găuri bugetare.

Dacă Guvernul va interveni decisiv, Mangalia poate redeveni un pilon al industriei navale românești. Dacă nu, secretizarea listelor și amânările vor îngropa definitiv orice urmă de încredere, până în cele din urmă, când va fi vândut pe nimic sau demolat complet. Soluții pentru a‑l distruge se vor găsi cu siguranță

Fondurile SAFE pot fi, fie ultima șansă reală, fie încă un balon de săpun care se sparge pe umerii comunității. Între timp, alături de alți români, așteptăm desecretizarea Planului de achiziții SAFE – singurul care poate spune clar dacă vorbim despre salvare sau condamnare. Până atunci, soarta șantierului și a oamenilor de aici stă în balanță: va fi salvat sau îngropat odată cu tot ce putea să devină?