REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
15.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Fotbal: UTA a obţinut un egal dramatic cu FCSB, 2-2, în Cupa României

Fotbal: UTA a obţinut un egal dramatic cu FCSB, 2-2, în Cupa României

A.F. 20 octombrie 2022 | 00:00 389

UTA Arad a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-1), miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci din Grupa B a Cupei României la fotbal, pe care bucureştenii l-au terminat în opt jucători.

Sursa foto: UTA Arad /Facebook

UTA a deschis scorul prin Rareş Pop (7), dar FCSB a restabilit egalitatea prin Risto Radunovic (22 - penalty), după un fault comis de albanezul Erion Hoxhallari asupra lui David Miculescu (ex-UTA).

Bucureştenii au preluat conducerea imediat după pauză, prin Eduard Radaslavescu (47), cu un şut de la 16 metri, după o minge respinsă greşit de Hoxhallari.

Finalul a fost unul încins, cu patru eliminări, dintre care trei la oaspeţi. Fundaşul algerian Rachid Bouhenna (FCSB) a primit al doilea cartonaş galben în min. 84, după ce l-a aplaudat ironic pe arbitrul Cojocaru.

Şi UTA a avut un fotbalist eliminat, pe Andrei Chindriş (88), aflat pe banca de rezerve, care a primit şi el al doilea avertisment tot pentru aplaudarea ironică a arbitrului.

FCSB a mai pierdut doi jucători, tot pentru cumul de cartonaşe galbene, dar de data aceasta după faulturi, Risto Radunovic (90+1) şi Octavian Popescu (90+4). Din faza fixă care a urmat intervenţiei lui Popescu, UTA a egalat prin Virgiliu Postolachi (90+6).

Duminică, în Superligă, FCSB a învins-o pe UTA cu 2-1 pe Arena Naţională.

Tot miercuri, FC Botoşani a învins-o pe Gloria Buzău cu 1-0 în deplasare, în Grupa B. Joi va avea loc ultimul meci din grupă, ACS SC Oţelul Galaţi - CS Mioveni (Stadion Oţelul - Galaţi, 15:00).

AFC UTA Arad - FC FCSB 2-2 (1-1), Arena ''Francisc Neuman'' - Arad
Au marcat: Rareş Pop (7), Virgiliu Postolachi (90+6), respectiv Risto Radunovic (22 - penalty), Eduard Radaslavescu (47).
Cartonaşe roşii: Rachid Bouhenna (FCSB, 84), Andrei Chindriş (UTA, 88 - rezervă), Risto Radunovic (FCSB, 90+1), Octavian Popescu (FCSB, 90+4).
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Ciprian Florin Danşa (Satu Mare), George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel); al patrulea oficial: Rareş George Vidican (Satu Mare)
Arbitru video: George Cătălin Găman (Craiova); arbitru asistent video: Adrian Popescu (Craiova)
Observatori: Octavian Şovre (Satu Mare) - CCA, Dragoş Ionescu (Bucureşti) - FRF

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272