Fraude cu fonduri europene în Grecia: Autoritățile au făcut noi arestări
Fraude cu fonduri europene în Grecia: Autoritățile au făcut noi arestări
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAutorităţile din Grecia au arestat miercuri 13 persoane suspectate că aparţin unei reţele infracţionale care ar fi obţinut ilegal fonduri europene destinate agriculturii în valoare de peste 2,7 milioane de euro, a relatat postul de televiziune Skai, citat de agenţia EFE.
Aceasta este a treia serie de arestări efectuate în Grecia în ultimele două săptămâni în legătură cu acest caz, numărul persoanelor arestate ajungând la 50, iar valoarea fondurilor europene obţinute astfel în mod ilicit însumând circa 10 milioane de euro.
Zeci de persoane acuzate că ar fi declarat proprietăţi funciare sau şeptel inexistente pentru a obţine fonduri europene au fost deja arestate anul trecut.
Potrivit presei locale, fonduri europene de sute de milioane de euro ar fi fost obţinute prin astfel de practici începând din anul 2019. Operaţiunile poliţiei anunţate miercuri au avut loc în regiunile Kozani şi Aetolia-Acarnania, unde în total 39 de suspecţi sunt anchetaţi.
Printre cei 13 suspecţi arestaţi acum se numără un manager şi un angajat al unui centru agricol certificat de agenţia de stat OPEKEPE, organismul grec responsabil cu distribuirea subvenţiilor către producătorii locali.
După ce scandalul a izbucnit în urmă cu un an, premierul grec, conservatorul Kyriakos Mitsotakis, le-a promis cetăţenilor şi "agricultorilor oneşti" că "hoţii" vor fi arestaţi şi că "ceea ce s-a furat va fi restituit".
Totuşi, partidele de opoziţie au acuzat guvernul - din care unii membri şi foşti miniştri ai dezvoltării rurale au fost implicaţi în acest caz - că a transformat agenţia de stat OPEKEPE într-o "imprimerie de bani de partid" pentru a cumpăra voturi.
Parlamentul de la Atena a decis pe 22 aprilie, cu o largă majoritate, să ridice imunitatea a 13 deputaţi conservatori, printre care se numără mai mulţi foşti miniştri, anchetaţi de Parchetul European (EPPO) pentru presupusa implicare în acest caz, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.1° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)