Gabriel Feraru: La 14 ani am fugit cu circul şi nu mă văd făcând altceva

I-a intrat "microbul în sânge"

Circul nu este o meserie, ci un stil de viaţă. Cei mai mulţi dintre circari nu au nici opt clase absolvite, însă la acrobaţii sunt maeştri. Gabriel Feraru este "prezentatorul universal"- aşa cum vrea să i se spună. La vârsta de 14 ani, plictisit de şcoală, s-a decis să fugă de acasă, dedicându-se circului. A fost impins de la spate de zâmbete, iar azi nu se vede făcând altceva. O perioadă a renunţat la acest stil de viaţă, pentru agricultură, dar şi-a dat seama că lumea lui este Circul. L-am întâlnit în Mamaia, locuieşte într-o rulotă proptită în curtea Pavilionului Expoziţional, acolo unde a poposit Circul Americano Vargas. Vrând să aflăm amănunte despre cămilele care îi însoţesc în Constanţa, Gabriel Feraru ne-a dezvăluit că vremurile în care venirea circului în oraş era o sărbătoare au apus. Circul nu mai este afacerea care a fost, dar "nu suntem muritori de foame", a declarat, pentru "Replica", Gabriel Feraru.

Reporter: Cum reuşiţi să întreţineţi o cămilă în România?

Gabriel Feraru: Mănâncă mult. Consumă lucernă, fân, mai mult lucernă, este mai consistentă. Nu sunt greu de întreţinut. Nu sunt sensibile. Sunt rezistente şi la căldură mare şi la un frig destul de mare. Sunt animale aduse din deşert, unde ziua te coci şi noaptea îngheţi.

Rep.: De unde au fost aduse cămilele?

G.F.: Bună întrebare. Cred că de undeva din Egipt, nu vreau să greşesc, dar sunt a patra generaţie la circ. Sunt născute aici, la fel şi părinţii lor. Cămila este de nouă ani la circ, iar dromaderul de şapte ani. Nu sunt pereche, dar se înţeleg foarte bine. Sunt ultimii rămaşi. În timpul turneului nu se mai fac împerecheri, ci în locul de staţionare pe timp de iarnă, în Ungaria, lângă Budapesta. Acolo există generaţia nouă care va urma să fie dresată pentru turneu. Momentan nu îi cărăm după noi, pentru că nu are rost.

Rep.: Despre dresaj ce ne puteţi spune?

G.F.: Îi cunosc, dar nu sunt dresorul lor. Sunt unele care învaţă repede, le place ceea ce fac, iar alţii te rogi de ei şi nu fac faţă, sunt încăpăţânaţi, precum măgarul. Cămila s-a ataşat foarte repede, a fost în turnee mai mereu, mama ei lucrând în spectacole. Dromaderul este încăpăţânat, dar arată frumos în spectacol, are un caracter diferit.

Rep.: Cum reuşiţi să binedispuneţi oamenii?

G.F.: Circul nu este o meserie, este un stil de viaţă. Azi sunt mai puţine persoane care vor să intre în lumea aceasta. Eu nu sunt născut în meserie, eu am fugit de acasă cu circul. Eu fac parte din categoria care a fugit cu circul. E o viaţă grea, dar frumoasă. După ce îţi intră microbul în sânge, nu se mai spală cu nimic.

Rep.: La ce vârstă v-a intrat "microbul" în sânge?

G.F.: De la 14 ani m-am dedicat circului. Nu eram un elev foarte bun. Nu mi-a plăcut şcoala. Am terminat clasa a VIII-a şi am zis că o să mă angajez, nu vroiam liceu, pentru că erau alte vremuri atunci. Părinţii mi-au spus că dacă nu mai vreau, ei nu mă pot ţine cu forţa. Apoi le-am spus că m-am angajat la circ. Au crezut că glumesc. Eu mi-am făcut bagajele şi m-am dus cu circul, pentru că mă angajasem.

Rep.: Cât de bine se trăieşte din banii încasaţi de la circ?

G.F.: Poţi să duci o viaţă decentă, dacă eşti atent şi munceşti mult.

Rep: Au existat momente în care aţi vrut să renunţaţi la circ pentru a vă îndrepta atenţia spre un alt stil de viaţă?

G.F.: Sincer? De multe ori.

Rep: Spre ce domenii?

G.F.: Am încercat în agricultură. Era agitaţia, trebuia să semeni, dar nu era lumea mea şi nu am rezistat mai mult de şase luni de zile şi m-am întors la circ. O să lucrez la circ cât mai pot, nu mă văd făcând altceva.

Rep.: Înţeleg de la dumneavoastră că aveţi un stil de viaţă riguros.

G.F.: Este o meserie destul de grea, nu suntem fabrică, unde dacă plouă se sistează activitatea. Cortul nostru trebuie să fie ridicat şi pregătit de spectacol indiferent dacă te doare o măsea sau un picior. Spectacolul este spectacol. Trebuie să zâmbeşti, pentru că oamenii nu au venit să ne vadă suferind.

Rep.: Un angajat al circului poate zâmbi atunci când îl doare piciorul, dar în cazul animalelor cum stau lucrurile?

G.F.: Nu avem voie să le lăsăm să se îmbolnăvească. Sunt foarte mult îngrijite, păzite. Avem un ponei care ne-a dat bătăi de cap, a avut colici, dar a trecut.

Rep.: Există în componenţa circului şi medic veterinar?

G.F.: Nu avem medic veterinar, pentru că nu ne permitem financiar. Suntem un circ mobil, iar primul lucru pe care îl facem atunci când ajungem într-o zonă este acela de a ne împrieteni cu un medic veterinar, să-i vadă. În Constanţa avem prieteni medici veterinari, colaborăm şi cu Delfinariul.

Rep.: Cât timp v-aţi propus să rămâneţi pe litoral?

G.F.: Cât ţine vara. Pe 21 iunie am început spectacolele şi vom fi în zona Parcului Expoziţional până la finele sezonului estival. Nu ne mutăm cortul. Unul dintre motive ar fi că ne place marea. De altfel, fiind circ mobil, pe căldură nu e recomandat să ne plimbăm dintr-un oraş în altul cu animalele.

Rep.: Cât credeţi că vor fi încasările la final de sezon?

G.F.: În ultimii trei ani, tragem linie, iar realizările sunt mici. Dar, nu am murit de foame, iar toate camioanele funcţionează. Cea mai mare parte a banilor pe care-i încasăm din reprezentaţii sunt folosiţi pentru hrana animalelor şi pentru îngrijirea lor. În noiembrie mergem în Franţa la gală, să muncim. În anii precedenţi nu era nevoie, pentru că ne descurcam din ceea ce câştigam vara. Încasările câteodată nu acoperă cheltuielile. În fiecare duminică analizăm situaţia financiară, iar câştigul nostru practic este zero. Nu ne plângem, important este că nu murim de foame. Spectacolele în străinătate ne ajută foarte mult. Nu mai este circul afacerea care a fost, dar nu suntem muritori de foame. Lumea nu mai este aşa de interesată de circ, nu mai vin la spectacole. Există alte posibilităţi de distracţie şi unii poate au fost înşelaţi. Noi oferim publicului tot, fără reclame mincinoase. Preţul unui bilet la spectacol este de 35 de lei pentru adulţi şi 25 de lei pentru copii.

Rep.: Câţi angajaţi are Circul Americano Vargas?

G.F.: Suntem peste 30 de persoane în Mamaia, cazate în caravane, rulote. Asta este prima noastră casă, a doua este cea în care stăm iarna. În rest, nouă luni din an, suntem plecaţi în turneu şi ne vedem de muncă.

Alexandra VASILE