REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

GRIPA AVIARĂ ar putea REVENI. Autoritățile, în ALERTĂ

GRIPA AVIARĂ ar putea REVENI. Autoritățile, în ALERTĂ

Replica API 8 decembrie 2021 | 10:14 869

În anul 2016, Constanța se afla sub asediul Gripei Aviare ce a făcut ravagii în localitățile din județ dar și în municipiu. Acum, Constanța trece printr-o încercare mult mai grea decât atunci. Iată că pandemia de coronavirus nu dă semn de redresare ci, din contră, apar noi și noi variante, ultima fiind Omicronul. Totodată, legat de Gripa Aviară, trebuie să menționăm faptul că mai multe focare grave de gripă aviară au fost raportate la mijlocul lunii noiembrie la Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE), semn că virusul se răspândeşte, din nou, mult mai rapid. În acest context, autoritățile locale au început deja să anunțe populația pentru a preveni masacrul și pentru a nu se relua întâmplările din 2016.

Epidemii au fost încă din cele mai vechi timpuri, pe întreg globul, însă, iată că foarte multe revin, odată cu sezonul rece. Este vorba despre Gripa Aviară. În luna octombrie 2021, a început un nou sezon epidemic al virusului HPAI produs de către păsările sălbatice migratoare. Situația epidemiologică din România, în contextul influenței aviare, este monitorizată permanent de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și structurile subordonate de la nivel local, pentru limitarea extinderii și eradicarea bolii. Precizăm faptul că gripa aviară nu se poate transmite prin consumul de produse din carne de pasăre.

Scurtă revenire asupra anului 2016

În anul 2016, Constanța a fost grav afectată de Gripa Aviară. În cursul lunilor noiembrie, decembrie 2016 şi respectiv ianuarie 2017, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală din București a confirmat prezența virusului influenței aviare (subtipul H5N8) în probele prelevate de la un număr de 17 cadavre de lebede recoltate din diferite zone de pe raza judeţului Constanţa, respectiv: Dana 0 din Portul Constanţa – 8 cadavre de lebădă; Dana 12 din Portul Constanţa – 1 cadavru de cormoran; Zona port turistic Tomis Constanţa – 4 cadavre de lebădă; Zona Port Mangalia - 2 cadavre de lebădă; Zona Dig Eforie Sud - 2 cadavre de lebădă. De asemenea, în data de 24.01.2017, au fost prelevate un număr total de 38 probe cadavre, din care 30 probe cadavre provenite de la lebede, 2 probe cadavre provenite de la pescăruşi, 1 probă cadavru provenit de la cormoran, 5 probe cadavre provenite de la lişiţe recoltate din zonele Port Turistic Tomis Constanţa, Eforie Sud, Mangalia şi Costineşti şi trimise la LSVSA Constanţa în vederea efectuării determinărilor de laborator. Din toate aceste probe, au fost proprii investigaţiilor de laborator un număr de 16 probe cadavre provenite de la lebede, 1 probă cadavru provenit de la cormoran şi 1 probă cadavru provenit de la pescăruş din zonele Port Turistic Tomis Constanţa, Eforie Sud şi Mangalia.

Cazuri noi de gripă aviară înalt patogenă, în Constanța

În decursul anului 2021 (prima jumătate), au mai fost confirmate în România 8 cazuri de gripă aviară înalt patogenă de subtipul H5N5 la păsări sălbatice, în județele Constanța și Tulcea și 8 focare de gripă aviară de gripă aviară înalt patogenă (1 focar de subtipul H5N5 și 7 focare de subtipul H5N8) în județele Timiș și Ilfov, Mureș, Harghita.

În luna decembrie a fost confirmat un nou caz de influență aviară înalt patogenă, subtipul H5N1, identificat la o lebădă de vară, găsită moartă în zona lacului Fortuna, județul Tulcea.

Plan de măsuri privind prevenirea răspândirii gripei aviare, în Constanța

Primăria Municipiului Constanța a adoptat Planul de măsuri privind controlul și prevenirea răspândirii gripei aviare înalt patogene la nivelul județului Constanța. Acesta respectă prevederile Regulamentului (UE) 2020/687 al Parlamentului European și al Consiliului privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor (“Legea privind sănătatea animală”) și a Regulamentului delegat (UE) 2020/687 al Comisiei din 17 decembrie 2019, care stabilește că se menține starea de alertă precum și detecția/intervenția timpurie în focarele de boală, prin respectarea condițiilor de biosecuritate specifice.

Ultimul caz de gripă aviară, confirmat în noiembrie

DSVSA Călărași a fost notificată telefonic despre prezența în localitatea Postăvari, pe malul Lacului Postăvari, de pe raza fondului cinegetic 20 Frumușani, comuna Frumușani, a unui cadavru de lebădă. Un medic veterinar oficial s-a deplasat în regim de urgență și a constatat prezenta unui cadavru lebădă, în vârstă de 10 luni, în putrefacție, acesta fiind afluit către LSVSA Călărași. În data de 16.11.2021 a fost confirmat și în România de către IDSA prin Buletinul de analiză nr. 16381/16.11.2021 un caz de gripă aviară înalt patogenă (H5N1), fiind vorba de acesta.

Proprietarii afectați, despăgubiți

Facem precizarea că, proprietarii de păsări afectați primesc despăgubiri financiare, în conformitate cu legislația națională și europeană în vigoare.

Avertisment OIE: Gripa aviară se răspândeşte cu repeziciune în Europa şi Asia

Mai multe focare grave de gripă aviară au fost raportate la mijlocul lunii noiembrie la Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE), semn că virusul se răspândeşte, din nou, mult mai rapid. Noile focare au atras şi atenţia epidemiologilor, deoarece virusul poate fi transmis la oameni. China a raportat 21 de infecţii umane cu tulpina de gripă aviară H5N6. Mai multe decât în întreg anul 2020. Coreea de Sud a raportat un focar la o fermă de aproximativ 770.000 de păsări din Chungcheongbuk-do, a declarat luni OIE, citând un raport al autorităţilor sud-coreene. Toate animalele au fost sacrificate.

În Europa, Norvegia a raportat un focar de gripă aviară H5N1 în regiunea Rogaland. Focarele apar, în general, toamna, răspândite de păsările sălbatice migratoare. Focare de gripă aviară au fost detectate şi în ţările vecine României.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE) a solicitat celor 180 de state membre, printre care se numără şi România, să sporească măsurile de biosecuritate la ferme, pieţe şi în comerţul cu păsări, pentru a limita răspândirea gripei aviare.

Măsuri lansate de ANSVSA

Pentru a preveni răspândirea acestei boli, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor recomandă cetățenilor să respecte următoarele măsuri: separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităților a rațelor și gâștelor de alte păsări domestice; evitarea creșterii păsărilor domestice în aer liber, acestea fiind ținute închise obligatoriu în spații de cazare special amenajate; atunci când acest lucru nu este posibil, hrănirea și adăparea păsărilor se va realiza într-o zonă acoperită la care nu pot avea acces păsările sălbatice; interzicerea adăpării păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice; evitarea intrării mai multor persoane, în zona de exploatare a păsărilor domestice, mișcările limitându-se la o singură persoană (proprietarul exploatației); prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare și alte animale de companie; aplicarea unor măsuri suplimentare de evitare a introducerii/diseminării unei eventuale infecții prin folosirea unei încălțăminte diferită în spațiul de exploatare a păsărilor domestice sau a unui amplasament special amenajat pentru dezinfecția încălțămintei; toate cazurile de îmbolnăvire sau mortalitate la păsările din orice specie sau la mamifere din curtea proprie, vor fi anunțate, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit; toate cadavrele de păsări şi mamifere, descoperite în locuri publice, se anunţă, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit sau la DSVSA județeană.

Click pe imagine!

Ce este gripa aviară?

Gripa aviară este o boală virală foarte contagioasă, care apare în principal la păsările de curte și la păsările de apă sălbatice. Virusurile gripei aviare sunt virusuri cu patogenitate ridicată sau scăzută (HPAI, respectiv LPAI) în funcție de caracteristica moleculară a virusului și de capacitatea acestuia de a provoca boli și mortalitate la pui. Păsările sălbatice sunt gazde naturale și rezervoare pentru toate tipurile de virusuri ale gripei aviare, așa că joacă un rol major în evoluția, întreținerea și răspândirea acestor virusuri.

Date despre noua tulpină a coronavirusului - Omicron

Cert este că noua tulpină Omicron se răspândește cu rapiditate, în numai 5 zile. Între 29 noiembrie și 3 decembrie, numărul de infectări în regiunea capitalei administrative a Africii de Sud s-a triplat. Vestea bună, dar care mai are nevoie de confirmări, e că sunt indicii că actualele vaccinuri sunt eficiente pentru a combate formele grave de boală. Din 42 de pacienți internați într-un singur spital, 70 la sută nu aveau nevoie de suport de oxigen, inclusiv toți cei 24 de pacienți vaccinați care erau internați cu alte probleme, dar care au fost depistați pozitivi la testul PCR. Ca și categorie de vârstă: 20% - vârsta peste 50 de ani; 19% - copii 0-9 ani; 28% - vârsta 30-39 ani; 33% - celelalte grupe de vârstă. Ca simptome, 66% sunt asimptomatici/simptome ușoare și 34% - forme medii/grave.

Studiul care atestă toate aceste particularități a fost publicat pe site-ul Consiliului Științific Medical din Africa de Sud de directorul Departamentului SIDA-Tuberculoză.

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108