REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Handbal feminin: Victorie pentru România împotriva Kazahstanului, la Campionatul Mondial din Spania

Handbal feminin: Victorie pentru România împotriva Kazahstanului, la Campionatul Mondial din Spania

Replica API 6 decembrie 2021 | 23:42 801

Naţionala feminină de handbal a României a învins clar echipa Kazahstanului, cu scorul de 38-17 (14-9), duminică, la Castello, în al doilea său meci Grupa C a Campionatului Mondial din Spania.

Sursa foto: (c) FRH/facebook.com

Tricolorele au făcut o primă repriză modestă, încheiată cu un avantaj de doar cinci goluri, 14-9, dar au jucat mult mai bine după pauză, reuşind un parţial elocvent pentru diferenţa de valoare, 24-8, scrie Agerpres.

Succesul de duminică a parafat şi calificarea în grupele principale ale competiţiei.

Golurile echipei României au fost reuşite de Laura Moisă 6, Elena-Nicoleta Dincă 5, Bianca-Maria Bazaliu 5, Crina-Elena Pintea 5, Cristina Laslo 4, Alina Ilie 3, Maria-Mădălina Zamfirescu 2, Ana Maria Tănăsie 2, Lorena-Gabriela Ostase 2, Alexandra Dindiligan 2, Dana-Andreea Rotaru 1, Bianca Elena Harabagiu 1.

Yuliya Dumanska a apărat 7 şuturi şi a încheiat cu un procentaj de 44%, iar Daciana Hosu a parat 8 aruncări, având un procentaj de 50%.

Pentru Kazahstan au înscris Irina Alexandrova 8 goluri, Dana Abilda 7, Zlata Zviaghina 1, Kamila Serikbaeva 1.

Meciul a fost arbitrat de Heidy Elsaied şi Yasmina Elsaied, ambele din Egipt.

Duminică seara are loc şi celălalt meci din Grupa C, Norvegia - Iran. În ultima etapă a grupei, pe 7 decembrie, vor avea loc partidele Iran - Kazahstan (19:00) şi România - Norvegia (21:30).

Primele trei clasate se califică în grupele principale ale competiţiei.

România este singura echipă prezentă la toate cele 25 de ediţii ale Campionatului Mondial (incluzând-o şi pe aceasta). La precedenta ediţie, în 2019 (Japonia), tricolorele s-au clasat pe locul 12.

România are în palmares patru medalii la Campionatul Mondial: una de aur (1962), două de argint (1973 şi 2005) şi una de bronz (2015).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108