Iată care sunt candidații PND pentru Lumina și Ovidiu
Iată care sunt candidații PND pentru Lumina și Ovidiu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPartidul Național Democrat și-a anunțat oficial candidații pentru Ovidiu și Lumina. Prin urmare, Paraschiv Bucur va lupta pentru primăria localității Lumina, iar Doina Gheorghe este candidata PND pentru primăria Ovidiu. Paraschiv Bucur a fost membru al Partidului Conservator, însă a ales să migreze la PND. Ca și planuri, Bucur se concentrează pe sudarea comunității. “Neapărat vreau să fac o cantină pentru săraci. Și vreau să continui ceea ce a început primarul. Străzile, iluminatul lipsesc în multe zone. Iar la Sibioara nu avem apă potabilă. Suntem în secolul XXI, ce facem? Fiecare primar acolo a promis doar. Cu echipa pe care o am, cred că vom învinge și vom realiza ce ne-am propus”, a precizat Paraschiv Bucur. În ceea ce o privește pe Doina Gheorghe, este prima oară când face parte dintr-un partid politic, iar planurile sale pentru Ovidiu se bazează pe dezvoltarea orașului. “Este prima dată când un partid a reușit să mă convingă prin proiectele sale, prin oamenii care vin în acest partid. Aș vrea să ajut toți locuitorii Ovidiu prin crearea de locuri de muncă, a unei piețe, a unui parc, ceea ce îi lipsește acestei localități.”, a precizat Doina Gheorghe.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News