Ileana Ploscaru- o fire vulcanică, tânără în gândire, care s-ar lua la trântă cu actorii de azi

Teatrul, pasiune timpurie

Teatrul a cucerit-o din primii ani de viață. Încă din școala primară i-a făcut plăcere să recite tot felul de poezii, a jucat la teatrul școlii, iar profesorii au zărit un potențial enorm în ea și l-au valorificat. Așa se face că tânăra debutantă Ileana Ploscaru le-a urmat sfatul dascălilor și a devenit actriță. Și-a urmat visul, a fost activă și serioasă în meseria ei, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Câțiva ani mai târziu, în jurul vârstei de 20 de ani, și-a făcut debutul pe scenă, iar piesa a avut un succes răsunător. Renumita actriță de la Teatrul de Stat Constanța povestește într-un interviu acordat cotidianului ”Replica” cum s-a îndrăgostit de această meserie, ce a făcut pentru a avea atât succes și oferă câteva sfaturi pentru tânăra generație de actori.

Reporter: Când anume v-a vrăjit domeniul actoriei?

Ileana Ploscaru: Dintotdeauna. Încă din școala primară am jucat teatru, bineînțeles la teatrul școlar. Și în liceu am jucat. Și apoi m-am dus la instituție. Am făcut actoria în continuare. A fost o pasiune foarte timpurie.

Rep.: Ce v-a determinat să alegeți această meserie? Ce v-a plăcut mai mult?

I.P.: Mi-a făcut plăcere să spun poezii, să joc teatru. Meseria asta m-a ales cum ar fi. Mulțumesc învățătorilor și profesorilor de română. M-au pregătit. Tot timpul mi-au spus să merg să fac teatru. Și așa am făcut.

Rep.: Ați avut și susținerea celor dragi sau a fost o luptă pe care ați dus-o pe cont propriu?

I.P.: Mama mea nu a fost de acord. Tata murise. A fost visul lui să fiu artistă. Nu mi-a zis de care dar acesta era visul lui. Iar mama n-a fost de acord dar n-a avut încotro. Și apoi a fost fericită când m-a văzut. Ce să se mai opună?

Rep.:La ce vârstă v-ați făcut debutul pe scenă?

I.P.: La Teatrul Național, la aproximativ 20 de ani.

Rep.:A fost primul rol așa cum sperați? Cum a fost debutul în actorie pentru dumneavoastră?

I.P.: A fost de mare succes. La un moment dat, marele actor Vrac a fost invitat la Cluj să joace într-un spectacol pe care eu îl jucam și la București și chiar m-a lăudat tot timpul pentru ce rol am putut să fac. Era rol mic, nu era rolul principal. Dar m-a lăudat, a zis că am interpretat un rol excelent în ”Fântâna turmelor”. Deci am debutat cu dreptul.

Rep.:Care a fost de-a lungul timpului rolul cu care v-ați conectat cel mai bine? Care considerați că vi s-a potrivit cel mai mult?

I.P.: Mie mi-au plăcut rolurile de compoziție în general. Iar Pygmalion mi-a oferit posibilitatea să trec prin toate etapele unui rol de compoziție. De la o florăreasă până la o lady să zicem. Deci am avut 3-4 posibilități de desfășurare a talentului pentru rolul respectiv. A fost cel mai complex. Restul au fost de mare răspundere dar acela a fost cel mai complex din acest punct de vedere. La fel, pentru mine a fost și Ofelia. Pentru că prima parte, spre deosebire de c fac de obicei actrițele, pentru mine partea întâi a fost mai grea pentru că nu mă regăseam în fetița aceea pudică și liniștită, eu fiind mai vulcanică. Și mi-a fost mai la îndemână nebunia.

Rep.: Ce părere aveți despre tânăra generație de actori? Sunt la fel de pasionați ca pe vremuri?

I.P.: Sunt puțin altfel decât am fost noi, dar nu e rău deloc. Toți am vrut să aducem ceva nou în teatru. Dar ei au prins și o epocă a căutărilor extraordinare. De când lumea și pământul au fost atâtea genuri, atâtea stiluri de a face teatru. Dar acum este mai vulcan ca niciodată. E și norocul lor de a trece printr-o perioadă ca asta, și poate și dezavantajul lor. Pentru că se întâlnesc mai greu cu marile roluri. Și nu își încearcă capacitatea de a transmite publicului și sentiment, nu numai rațiune. Aici cred eu că sensibilitatea publicului e un pic lăsată deoparte. Și nu e bine. Adică trebuie și una și alta.

Rep.: Ce sfaturi aveți pentru cei care vor să obțină performanțe în acest domeniu?

I.P.: Să se ia în serios, să fie sinceri în profesie. Să lupte să fie proaspeți. Pe mine dacă m-a pune acum, cât m-ar ține posibilitățile mele fizice, m-aș lua la trântă cu tineretul. Adică eu n-am îmbătrânit în gândire și în dorința de a încerca noi și noi stiluri de teatru. Asta le doresc și lor. Să nu uite niciodată de sensibilitate și de relația cu publicul. În clipa în care ei pot transmite, indiferent de stilul pe care îl joacă, bucuria sau lacrima, au câștigat. Dar nu trebuie să fie numai formă, fără conținut. Și conținutul trebuie să plece de acolo din sensibilitatea lor, pentru că așa cucerești publicul. Și asta așteaptă publicul defapt. Până și filmele astea științifico- fantastice transmit sentimente. Că e de groază, că e de comedie, dar există. Mișcarea e foarte importantă în scenă. Ea e determinată de ceva. Să nu uite asta!

Rep.: Care credeți că este rolul teatrului în societatea actuală?

I.P.: Ce a fost din toate timpurile. Indiferent de stilul de teatru, totdeauna spectatorul a avut ceva de învățat, chiar dacă nu și-a dat seama. Este ca și cum ți-aș pune o oglindă în față. Te vezi? Asta ești! Este un soi de ”Fiți atenți, că noi nu dormim. Vă vedem”.

A vrăjit-o din tinerețe și nu i-a mai dat drumul de atunci. Ileana Ploscaru, o fire vulcanică după cum spune și ea, a știut să își croiască drum prin lumea actoriei, drumul fiind unul încununat de succese și aprecieri. A stârnit râsul și nu numai. A trezit în spectatori numeroase sentimente, ceea ce este, potrivit marii actrițe, esența acestei meserii. Iar la vârsta de 85 de ani continuă să o facă.

Geanina DRĂGOI