REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 21 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7619
12.5° Constanța Miercuri, 21 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7619
 

Iluzia suveranității digitale: Cum a pierdut România controlul asupra mega-proiectului de 5 miliarde de euro „Black Sea AI Gigafactory“

Iluzia suveranității digitale: Cum a pierdut România controlul asupra mega-proiectului de 5 miliarde de euro „Black Sea AI Gigafactory“

Ana- Maria MOCANU 21 octombrie 2026 | 00:00 94

Deși anunțat cu mare fast ca pilonul independenței tehnologice în Europa de Est, proiectul Black Sea AI Gigafactory se transformă, la doar câteva luni de la lansare, într-o afacere integral privată. Neputința statului român de a asigura cofinanțarea obligatorie de 17% a lăsat țara în afara listei de investitori publici, transformând Dobrogea dintr-un lider de viziune digitală într-un simplu furnizor de resurse energetice pentru marile corporații străine. Black Sea AI Gigafactory este un proiect strategic inițiat de România, prezentat de autorități drept investiția care urma să transforme țara noastră într-un hub regional al inteligenței artificiale.

Iluzia suveranitatii digitale: Cum a pierdut Romania controlul asupra mega-proiectului de 5 miliarde de euro „Black Sea AI Gigafactory“Black Sea AI

Totul a început în luna aprilie a anului 2026. Bogdan Ivan, ministrul Energiei a anunțat cu mare mândrie proiectul Black Sea AI, prezentat drept mega-centrul de Inteligență Artificială al României, ce urma să fie ridicat la Cernavodă. Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor, cu sprijinul tehnic al ADR, lansau cu entuziasm o Expresie de Interes.

Iluzia suveranitatii digitale: Cum a pierdut Romania controlul asupra mega-proiectului de 5 miliarde de euro „Black Sea AI Gigafactory“Lansarea Expresiei de Interes

Anunțul oficial de lansare din 15 aprilie 2026 o spunea clar: România țintea direct în liga super-giganților tehnologici. Se solicita un concept orientativ care să acopere o fază inițială de implementare de nu mai puțin de 20.000 de GPU-uri sau acceleratoare AI echivalente. Un vis de sute de milioane de euro doar în echipamente, menit să poziționeze regiunea Mării Negre ca lider regional.

Iluzia suveranitatii digitale: Cum a pierdut Romania controlul asupra mega-proiectului de 5 miliarde de euro „Black Sea AI Gigafactory“Bogdan Ivan

Din punct de vedere tehnic și financiar, Black Sea AI Gigafactory reprezintă un proiect de infrastructură critică de tip Tier IV, evaluat la o valoare totală, de CAPEX, de 4-5 miliarde de euro.

Proiectul prevede instalarea unei densități masive de calcul de peste 100.000 de acceleratoare AI de ultimă generație, dimensionat în Faza I pentru o capacitate minimă scalabilă de 20.000 de GPU-uri la Cernavodă.

Iluzia suveranitatii digitale: Cum a pierdut Romania controlul asupra mega-proiectului de 5 miliarde de euro „Black Sea AI Gigafactory“Centrala Cernavodă

Din perspectiva activelor energetice, acest hub digital este configurat ca un consumator ancoră de mare performanță, capabil să absoarbă o putere instalată netă de până la 1.500 MW de energie nucleară complet decarbonizată, optimizând direct vectorul de profitabilitate al operatorilor de utilități din Dobrogea.

În mod strategic sau poate dintr-o ezitare financiară ascunsă, textul anunțului preciza încă de atunci că totul este doar o fază „neangajantă“ de preselectare, fără o structură finală de investiții. România pornea la acea vreme o licitație internațională prin care companiile tech sau de AI să poată intra în consorțiul căutat de autorități. Practic, statul căuta un partener care să investească alături de el, dar pe care tot România să-l ghideze în construcția acestui mega-centru. Totul era bine și frumos.

Iluzia suveranitatii digitale: Cum a pierdut Romania controlul asupra mega-proiectului de 5 miliarde de euro „Black Sea AI Gigafactory“

Un proiect de dezvoltare, desprins din viitor, gândit pe plaiurile Dobrogei, cu o extindere planificată ulterior și către Doicești. Proiectul fusese conceput ca o mega-infrastructură de calcul public-privată, o inițiativă puternică de securitate și independență digitală pentru întreaga Europă de Est.

Iluzia suveranitatii digitale: Cum a pierdut Romania controlul asupra mega-proiectului de 5 miliarde de euro „Black Sea AI Gigafactory“

Regula celor 17%: Cum a pierdut statul controlul situației

Cum a devenit un proiect de o asemenea anvergură pentru România o simplă afacere privată la nici șapte luni distanță? Răspunsul stă în detalii și în neputința clasică a statului.

Iluzia suveranitatii digitale: Cum a pierdut Romania controlul asupra mega-proiectului de 5 miliarde de euro „Black Sea AI Gigafactory“Inteligența artificială

În primul rând, trebuie punctat cum scopul licitației din aprilie s-a schimbat. Nu, licitația nu s-a anulat, dar scopul s-a modificat complet. În loc să oprească procedura, ceea ce ar fi însemnat asumarea unui eșec răsunător de imagine, autoritățile au schimbat radical destinația juridică a textului sub presiunea timpului și a asistenței oferite de International Finance Corporation IFC - Banca Mondială.

Dovada supremă a acestei capitulări stă scrisă negru pe alb chiar în documentația tehnică de licitație rezultată, la Secțiunea 7. Acolo, ministerele coordonatoare își asumă în scris, cu un cinism birocratic uluitor, rolul de simplu „paznic“. Actul oficial stipulează clar: „Proiectul este preconizat să fie finanțat și operat de sectorul privat, sprijinul Guvernului concentrându-se pe eliminarea blocajelor și facilitarea implementării.“

Iluzia suveranitatii digitale: Cum a pierdut Romania controlul asupra mega-proiectului de 5 miliarde de euro „Black Sea AI Gigafactory“Secțiunea 7 din documentul EOI

Practic, prin această prevedere legală, statul român recunoaște că nu va deține nicio secundă frâiele tehnologice. Rolul Guvernului este redus prin design la cel de simplu „facilitator“, le oferă privaților terenul de la Cernavodă, le deschide ușile la avize și le promite că le coordonează conectarea directă la curentul nuclear. Mai mult, textul menționează umil că statul va ajuta doar la „ancorarea cererii“, adică se oferă să caute potențiali utilizatori din sectorul public care să cumpere, pe bani grei de la buget, timp de calcul pe cipurile deținute de viitorul patron privat străin.

Iluzia suveranitatii digitale: Cum a pierdut Romania controlul asupra mega-proiectului de 5 miliarde de euro „Black Sea AI Gigafactory“

Secțiunea 7 din documentul EOI

Povestea este mult mai complicată în realitate. România își vinde acum propriul proiect către privat. Dar cum de a pierdut statul situația de sub control? Mecanismul european din spatele fondului InvestAI impunea reguli matematice stricte pentru finanțarea acestor supercomputere: 66% provine din capital privat, 17% de la Comisia Europeană și 17% reprezintă contribuția obligatorie a statului gazdă.

La o valoare totală estimată la 4-5 miliarde de euro, procentul de 17% însemna un efort direct de sute de milioane de euro de la bugetul național. Guvernul României nu a putut aloca sau garanta acești bani. Cum resursele publice limitate au fost direcționate prioritar către proiectul mai mic, RO AI Factory, deja acceptat în rețeaua europeană EuroHPC, Black Sea AI Gigafactory a fost lăsat fără finanțare europeană directă acordată statului, eliminând complet controlul public din ecuație. De la stat la privat, forțat!

De ce s-a strigat „Ioc!“ la împărțirea banilor?

Mulți se întreabă cum e posibil să gândești un proiect de 5 miliarde de euro și să nu calculezi banii de la început? Răspunsul este cinic. Ba da, s-au calculat, dar pe spatele altora. Statul român a pornit la drum cu mentalitatea clasică. Statul pune la bătaie terenul din Dobrogea, energia de la Cernavodă și ideea frumoasă, iar restul banilor publici să-i dea Uniunea Europeană.

Iluzia suveranitatii digitale: Cum a pierdut Romania controlul asupra mega-proiectului de 5 miliarde de euro „Black Sea AI Gigafactory“Centrala Cernavodă

Însă când Comisia Europeană a pus piciorul în prag în iulie 2026 și a cerut ca România să vină de acasă cu partea ei obligatorie de 17%, în vistieria Guvernului s-a lăsat tăcerea. Nevrând și neavând de unde să blocheze o asemenea sumă din bugetul național, statul a lăsat proiectul fără cofinanțare publică. Consecința? Proiectul nu s-a anulat, dar schema a fost preluată integral de marii privați. Practic, s-a desenat o mașină de lux, s-a visat cum se conduce, dar când a venit vremea să se plătească avansul, s-au dat cheile primului străin cu portofelul plin.

Dependenți de deciziile altora: De la șefi, la acoliți

În noua sa formă dorită, proiectul devine o afacere comercială privată de anvergură, dar cu o componentă suverană mult diminuată. Iar vine o companie din afară, se folosește de resursele unice ale Dobrogei, cumpără mega-concepte gândite și dezvoltate de noi, pentru că România nu are banii necesari ca să conteze în discuție.

Iluzia suveranitatii digitale: Cum a pierdut Romania controlul asupra mega-proiectului de 5 miliarde de euro „Black Sea AI Gigafactory“Lipsa fondurilor din România

Realitatea cruntă este că apare o dependență totală de decizia privată. Companii gigant din opt țări din America de Nord, Asia și Orientul Mijlociu au depus oferte. Entitatea externă care va câștiga va folosi infrastructura energetică autohtonă de la Cernavodă în scopuri aproape exclusiv comerciale, oferind putere de calcul pe piața liberă internațională.

Iluzia suveranitatii digitale: Cum a pierdut Romania controlul asupra mega-proiectului de 5 miliarde de euro „Black Sea AI Gigafactory“

Anunțul proiectului Black Sea AI

Câștigătorul privat va prelua megacentrul aproape integral, exploatând resursele din Dobrogea și infrastructura energetică românească pentru a vinde putere de calcul pe piața liberă globală, conform propriilor interese comerciale.

Și, foarte important, apare compromisul umilitor al României. Statul încearcă acum, prin negocieri coordonate cu sprijinul International Finance Corporation (IFC - Banca Mondială), să își securizeze măcar un acces parțial pentru așa-numitele „sarcini suverane“, cum ar fi baze de date guvernamentale sau cercetare internă, în viitoarea infrastructură.

Totul va funcționa după regulile pieței libere, transformând România dintr-un proprietar strategic de tehnologie într-un simplu furnizor de resurse energetice și spațiu de co-localizare.

Iluzia suveranitatii digitale: Cum a pierdut Romania controlul asupra mega-proiectului de 5 miliarde de euro „Black Sea AI Gigafactory“

La coada propriei mese, pe resursele noastre

Black Sea AI Gigafactory rămâne exemplul clasic și dureros al proiectului grandios care eșuează din cauza neputinței și a mentalității noastre păguboase. România a avut ideea, a dezvoltat mega-conceptul, a pus la bătaie terenul și, cel mai important, a oferit pe tavă resursele energetice uriașe din Dobrogea.

Iluzia suveranitatii digitale: Cum a pierdut Romania controlul asupra mega-proiectului de 5 miliarde de euro „Black Sea AI Gigafactory“Inteligența artificială

România a dezvoltat un mega-centru AI, a visat cum îl conduce ca lider regional, dar când Uniunea Europeană a pus piciorul în prag și a cerut să se plătească avansul obligatoriu de 17%, în vistieria Guvernului s-a lăsat o tăcere resemnată. În loc să își asigure suveranitatea, s-a preferat bazarea pe conceptul de a spera că va face altcineva cadou un supercomputer.

Astăzi, statul român a ajuns să se milogească la el acasă, prin negocieri umile, doar pentru a căpăta un strop de acces pentru „sarcini suverane” într-un hub controlat integral de corporații de pe alte continente.

Ca de fiecare dată, România își cedează viitorul din cauza lipsei de bani, terminând cursa la coada cozii. Rămâne doar o gazdă ospitalieră care privește de pe margine cum alții profită de ideile, curentul și pământul nostru, făcând compromisuri peste compromisuri doar pentru a prinde o firmitură din ce a fost, cândva, proiectul României.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere