REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

În mandatul de rector, Ciupină şi-a asigurat un vot pe viaţă în Senat

În mandatul de rector, Ciupină şi-a asigurat un vot pe viaţă în Senat

Replica API 16 martie 2012 | 00:00 159

De câteva zile "eliberat" din funcţia de rector al Universităţii de stat Ovidius Constanţa, Victor Ciupină şi-a depus dosarul de pensionare. El mai aşteaptă doar decizia, dar deja se poate bucura de viaţa de pensionar, la cei 71 de ani ai săi. Ciupină este, probabil, cel mai longeviv rector al unei universităţii de stat din România. În perioada acestuia de rectorat Universitatea Ovidius a trecut prin momente bune, de glorie aproape, dar şi mai puţin bune, exemplu fiind cel de dată recentă, când ARACIS nu a acreditat o specializare a Facultăţii de Fizică. Faţă de acest eşec, din culise se vorbeşte despre acuzaţii pe care şi le aduc reciproc fostul rector Victor Ciupină şi Mihai Gârţu. Acesta din urmă, deşi a reprezentat Facultatea de Fizică, ar considera că vinovat este fostul rector, în timp ce Ciupină nu vrea să-şi asume responsabilitatea. În fine, trecem peste acest aspect şi ajungem la lucrurile pe care noua conducere a universităţii le pune la cale în aceste zile. Potrivit surselor noastre, se urmăreşte modificarea Cartei universităţii, în sensul că aceasta ar conţine câteva reguli care ar fi "pe lângă lege" sau cel puţin nefireşti. Una dintre reguli, instaurată la decizia fostului rector Ciupină se referă la faptul că profesorii care au fost rectori sau prorectori au voie să fie şi membri de onoare ai Senatului, cu drept de vot. Cu alte cuvinte, Ciupină şi-a asigurat prin această măsură un loc şi un vot în Senat şi după încheierea mandatului de şef al universităţii. În altă ordine de idei, facem precizarea că la Universitatea Ovidius a avut loc o şedinţă cu decanii interimari ai facultăţilor, pentru stabilirea unui calendar al alegerilor. Totodată, a fost stabilit un regulament de desemnare a decanilor.

Vom reveni.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108