REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Incendiu la o hală de producţie de polistiren din Dâmboviţa. A fost emis mesaj Ro-Alert, sunt degajări mari de fum

Incendiu la o hală de producţie de polistiren din Dâmboviţa. A fost emis mesaj Ro-Alert, sunt degajări mari de fum

Replica API 2 august 2021 | 00:00 562

Este incendiu puternic, luni dimineaţă, la o hală de producţie a polistirenului din localitatea Mija, judeţul Dâmboviţa. Mai multe autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD intervin pentru stingerea focului izbucnit în hala de producție polistiren din comuna IL Caragiale.

Au fost mobilizate pentru stingerea incendiului forțe și mijloace de la Detașamentul Moreni, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și de la Detașamentul Târgoviște o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de intervenție cu apă.

O suprafaţă de 400 mp arde, luni dimineaţă

Sosiți la locul incendiului, pompierii au constatat că focul se manifestă în interiorul halei de producție pe o suprafață de aproximativ 400 mp cu degajări mari de fum.

Incendiul este localizat și se acționează pentru lichidarea lui.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a anunţat că nu sunt înregistrate victime.

A fost emis mesaj Ro-Alert pentru populația din zonă

Având în vedere degajările mari de fum, ca urmare a incendiului, a fost emis un mesaj Ro-Alert pentru populația din zonă pentru luarea unor măsuri de autoprotecţie.

Se recomandă închiderea geamurilor, a ferestrelor și oprirea aparatelor de climatizare și ventilație, scrie antena3.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108