REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
11.3° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Indian Wells: Irina Begu s-a calificat în turul doi - Revenire spectaculoasă în setul secund al partidei cu Fiona Ferro

Indian Wells: Irina Begu s-a calificat în turul doi - Revenire spectaculoasă în setul secund al partidei cu Fiona Ferro

Replica API 8 octombrie 2021 | 23:34 1254

Irina Begu a făcut pasul spre turul al doilea la Indian Wells, sportiva noastră trecând de franțuzoaica Fiona Ferro, scor 6-2, 7-6(3).

Begu s-a descurcat excelent în primul set: a câștigat 92% dintre punctele jucate cu primul serviciu și a făcut două break-uri.

Locul 61 WTA, Begu a avut nevoie de două ore și 15 minute pentru a obține victoria.

De știut:

În turul al doilea de la Indian Wells, Begu va da peste elvețianca Jil Teichmann (39 WTA, cap de serie nr. 31).

Pentru calificarea în turul al doilea, Irina va primi 29.045 de dolari şi 35 de puncte WTA.

Cu cine vor juca fetele noastre pe tabloul principal de la Indian Wells

Simona Halep (favorită 11) va intra direct în turul al doilea, fază a competiției unde se va duela cu învingătoarea meciului dintre Marta Kostyuk și Shuai Zhang. Dacă se va impune, Simona ar putea da în turul al treilea peste Emma Răducanu (dacă și britanica va câștiga duelul din turul al doilea).

Sorana Cîrstea (40 WTA) va juca tot direct în turul doi, pentru ea urmând un duel cu învingătoarea duelului dintre Ann Li (SUA, 69 WTA) și Misaki Doi (Japonia, 109 WTA).

Gabriela Ruse (92 WTA) - Alize Cornet (64 WTA). Învingătoarea din acest duel va da în turul al doilea peste Leylah Fernandez, sportivă care a impresionat la US Open: a ajuns până în finală.

Indian Wells 2021 și marile absențe

Lista absențelor de la Indian Wells 2021 este una importantă: Ashleigh Barty (lidera mondială), Aryna Sabalenka (2 WTA), Naomi Osaka (câștigătoare a patru Grand Slamuri), Sofia Kenin (campioana de la Australian Open 2020) și Serena Williams (una dintre cele mai importante jucătoare din istoria tenisului).

Principala favorită va fi Karolina Pliskova, următoarele pe listă fiind Iga Swiatek, Barbora Krejcikova și Elina Svitolina.

Turneul se desfășura de obicei în luna martie, dar anul trecut a fost anulat din cauza pandemiei de Covid-19, iar în acest an s-a amânat până în octombrie.

BNP Paribas Open, turneu de categorie "WTA 1000", va avea loc pe "hard" între 6-17 octombrie la Indian Wells (California), fiind dotat cu premii în valoare de 8.761.725 de dolari, potrivit hotnews.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bravo Irina! Succes!
4
1

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468