REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Investitorii români au plasat 200 de milioane de euro în proprietăţi comerciale, fiind pe locul II în topul după naţionalitate

Investitorii români au plasat 200 de milioane de euro în proprietăţi comerciale, fiind pe locul II în topul după naţionalitate

Replica API 16 ianuarie 2019 | 00:00 344

Investitorii români au făcut istorie pe piaţa imobiliară locală în 2018, cu plasamente record de aproape 200 milioane de euro pentru a cumpăra proprietăţi comerciale, un salt semnificativ faţă de peste cinci ori faţă de investiţiile acestora înregistrate în 2017, arată o analiză a unei companii de consultanţă internaţională, remisă marţi AGERPRES.

Investitorii români ocupă locul al doilea în topul volumelor generate după naţionalitate. Consultanţii imobiliari de la Colliers International apreciază că "prezenţa sporită a capitalului românesc pe piaţa imobiliară marchează un posibil punct de cotitură, deoarece una din observaţiile pe care le primeam până acum de la unii investitori străini fără activitate aici era ca dacă românii nu au încredere în activele locale, de ce ar avea ei". Totodată, reprezintă şi un semnal că economia României pe ansamblu a crescut într-atât de mult în ultimul deceniu încât să ducă la acumulări de capital, un aspect pozitiv pentru perspectivele pe termen mai lung.

În medie, la nivelul economiilor din Europa Centrală şi de Est, cumpărătorii locali au reprezentat 23% din activitatea investiţională, astfel că România s-a apropiat pentru prima oară la realitatea celorlalte ţări din regiune. O altă observaţie ar fi că în România, capitalul sud-african este în continuare dominant, cu o pondere de aproape o treime din volumul investiţional, dublu faţă de cota pe care o are pe ansamblul întregii regiuni.

Un al doilea eveniment memorabil al anului 2018 este, în opinia celor de la Colliers International, este faptul că două dintre tranzacţiile semnate (vânzarea clădirilor de birouri The Bridge şi Oregon Park din Bucureşti) intră în top 10 al celor mai mari tranzacţii realizate vreodată în România.

"Dacă economia României nu se va depărta prea mult de creşterea potenţială în 2019 (de aproximativ 4%), iar economia globală va rămâne într-o dinamica relativ favorabilă, se pot vedea creşteri şi în piaţa imobiliară. Anul trecut, randamentele în capitalele Europei Centrale şi de Est au continuat să scadă, mărind ecartul faţă de preţurile din România. Astfel, în ciuda contextului economic mai dificil şi a unor incertitudini mai mari decât în urmă cu un an, există premisele ca 2019 să genereze noi surprize pozitive, iar aceste două recorduri consemnate în 2018 ar putea fi chiar depăşite", spun consultanţii.

Cea mai mare tranzacţie realizată de capitalul românesc a marcat şi intrarea pe piaţa imobiliară a grupului Dedeman, care a cumpărat proiectul de birouri The Bridge din zona centru-vest a Bucureştiului, pentru o valoare totală ce se va apropia de 200 milioane euro (în contorizarea investiţiilor din 2018, s-a luat în calcul o cifră mai mică pentru această tranzacţie, deoarece faza a treia va fi finalizată în 2019).

Alte tranzacţii realizate de companii cu acţionariat local au fost mai mici, dar relevante pentru piaţă - achiziţia clădirii de birouri Bucharest Corporate Center de către One United Properties sau a centrului comercial Oradea Shopping City de Sapient Center Oradea.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108