REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Iohannis: România este angajată puternic în aprofundarea Parteneriatului cu Franţa

Iohannis: România este angajată puternic în aprofundarea Parteneriatului cu Franţa

Replica API 15 iulie 2020 | 00:00 1006

Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, marţi, angajamentul puternic al României pentru aprofundarea Parteneriatului cu Franţa.

"Clădite pe o istorie comună, pe afinităţi culturale şi un profund ataşament faţă de limba franceză, relaţiile româno-franceze au cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimii ani. Ele sunt stimulate de Parteneriatul strategic dintre ţările noastre. Împreună cu preşedintele Emmanuel Macron am consolidat acest Parteneriat prin semnarea la Paris, în noiembrie 2018, a Declaraţiei Politice dintre cele două ţări. Doresc să exprim, din nou, cu acest prilej, angajamentul puternic al României şi al meu personal pentru continuarea aprofundării acestui Parteneriat, pentru consolidarea dimensiunii sale strategice, precum şi pentru identificarea de noi oportunităţi de cooperare pe plan bilateral şi în dialogul nostru la nivelul Uniunii Europene", a spus Iohannis, la recepţia organizată cu prilejul Zilei Naţionale a Franţei, scrie Agerpres.

Totodată, el a indicat că România, ca "stat-far" al francofoniei în Europa Centrală şi de Est, doreşte să contribuie în continuare activ, alături de Franţa, la promovarea valorilor, obiectivelor şi la creşterea profilului global al organizaţiei.

În acest context, şeful statului a amintit de sezonul cultural România-Franţa, arătând că "extraordinara efervescenţă creativă trebuie valorificată prin noi proiecte de succes între ţările noastre, care să demonstreze elocvent că Europa culturii şi a ideilor reprezintă mai mult decât un simplu deziderat".

Preşedintele Iohannis a vorbit şi despre comunitatea românească din Franţa şi cea franceză din România, subliniind că sunt foarte active şi reprezintă "o punte cu atât mai solidă în acest an, în care omenirea se confruntă cu cea mai mare pandemie din ultima sută de ani".

"În momentele cele mai grele ale pandemiei de COVID-19, numeroase cadre medicale aparţinând comunităţii româneşti din Franţa au acţionat, cu spirit de sacrificiu şi devotament, în prima linie. Ele merită tot respectul nostru şi reprezintă un exemplu al solidarităţii româno-franceze şi europene", a afirmat el.

Şeful statului a precizat că, alături de construirea unui sistem de sănătate rezilient la nivel european, România susţine, ca şi Franţa, o abordare unitară, bazată pe solidaritate, a procesului de relansare economică la nivelul Uniunii, care să combată eficient efectele negative ale pandemiei.

"Sunt convins că România şi Franţa vor acţiona hotărât împreună pentru depăşirea crizei actuale, în conformitate cu solidaritatea şi coeziunea pe care se fundamentează întregul proiect european", a spus Iohannis.

El a arătat că ziua de 14 Iulie este "o dată emblematică, un simbol pentru toate ţările democratice".

"Cu acest prilej, doresc să adresez, în numele meu personal şi al tuturor românilor, urări de fericire şi prosperitate întregului popor francez", a transmis Iohannis.

Preşedintele Iohannis a indicat că anul acesta se aniversează 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Franţa şi centenarul înfiinţării Companiei Franco-Române de Navigaţie Aeriană, prima companie aeriană internaţională de pasageri din lume, care a stat la baza companiilor Air France şi TAROM.

El a afirmat că Franţa a "marcat enorm destinul României ca naţiune şi ca stat, prin sprijinul oferit în momente de răscruce ale istoriei sale - de la rolul jucat în Unirea Principatelor Române, la frăţia de arme dintre români şi francezi în timpul Primului Război Mondial, prin misiunea generalului Berthelot, sau la contribuţia Franţei la crearea României moderne".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu ati facut nimic pentru romani.Dati vina pe PSD.Copiati ce fac alte state dar numai ceea ce fac rau pentru poporul lui.Copiati tot ce este mai rau din legile altor state.Acesta nu este presedintele pe care mi-l doresc ca cetatean al acestei tari,cu viziuni deschise pentru democratie, cu legile pe care le dau PNL. Nu vreau in lagarele de concentrare pe care le faceti ,sa fim internati fortat.Nu ati luat nicio masura de protectie pentru poporul roman.Tot ce ati oferit este pe bani,masti pe bani,teste covid pe bani!In timp de pandemie dati tot pe bani.Sunteti vinovati de moartea romanilor!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108