REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Irinel Columbeanu pleacă la Monica în Statele Unite: „Mr. Pink nu cred că este gelos!”

Irinel Columbeanu pleacă la Monica în Statele Unite: „Mr. Pink nu cred că este gelos!”

A.F. 14 octombrie 2022 | 00:00 364

Irinel Columbeanu și Monica Gabor au avut una dintre cele mai controversate căsătorii din lumea mondenă! Iată că timpul a trecut și cei doi au ajuns la sentimente mai bune, chiar dacă scandalul divorțului a răsunat până în cealaltă parte a planetei, cum vine vorba. Fostul om de afaceri ne-a povestit că pleacă la Moni, de Crăciun.

Irinel Columbeanu pleacă în S.U.A. la Moni: „Stau acasă la Monica”

De la despărțirea din 2011 și până în prezent, multe lucruri s-au întâmplat între Moni și Iri, dar haideți să vă prezentăm mai bine noutățile. Fostul milionar pleacă la fosta soție în Statele Unite, astfel că-și va petrece sărbătorile de iarnă alături de Irina, Mr. Pink și Monica Gabor.

Iată toate detaliile direct de la Irinel Columbeanu! „Cu Monica mă înțeleg bine! Cu Irinuca la fel de bine! Chiar astăzi dimineață am vorbit cu ea (n.r- Irinuca). I-am trimis prin mesaje niște mascote și mi-a spus că îi plac.

Vorbesc cu ea aproape în fiecare zi. Ne înțelegem de minune. Fiica mea nu știu când mai vine în România, însă vă pot spune că o să merg eu în decembrie, de sărbători, la ea. Nu știu câte zile o să stau acolo, este și în funcție de biletul de avion pe care o să îl găsesc în perioada următoare. Nu o să fiu cazat la hotel. Cel mai probabil o să stau acasă la Monica. Ea este tot cu Mr. Pink. Nu s-au despărțit, nici nu au fost certați.”, a declarat Irinel Columbeanu.

Fostul milionar are o relație specială, bazată pe respect și înțelegere cu Monica Gabor, chiar dacă în trecut nu s-au înțeles și au avut multe scandaluri după despărțire.

„Ultima dată am vorbit cu Monica cred că săptămâna trecută. Tot așa, i-am trimis niște mascote prin mesaje și mi-a spus că i-au plăcut. Mr. Pink nu cred că este gelos că o să merg în America și o să stau cu ei. Având în vedere faptul că am mai conversat cu Monica de mai multe ori prin mesaje, iar el nu a fost deranjat.”, a mai spus Irinel Columbeanu, scrie Click!.

Irinel Columbeanu, destin ca în filme

Bătrânețea pentru Irinel Columbeanu nu este așa cum și-ar fi dorit-o! Dacă în urmă cu câțiva ani în jurul său roiau menajere, șoferi personali, bucătărese și oameni importanți de afaceri, iată că acum nu mai este deloc așa!

După ce a rămas fără averea de 70 de milioane de euro din cauză că a fost executat silit de bănci, iată că acum Irinel Columbeanu duce o viață neimaginată de mulți: stă în chirie, își conduce singur mașina ieftină la mâna a doua și își face singur cumpărăturile necesare.

Monica și Irinel Columbeanu au avut în 2006 o nuntă ca în povești! După cinci ani de mariaj, mai exact în 2011, cei doi au ales să divorțeze cu tam-tam. Separarea lor a ținut mult timp prima pagină a ziarelor vremii, mai ales că nu se înțelegeau pe custodia fetiței lor, Irina.

După separarea lor, Monica a ales ca în 2018 să părăsească România, găsindu-și fericirea, între timp, în brațele lui Mr. Pink, un milionar de origine asiatică. În prezent, cei doi foști soți sunt în relații bune pentru că îi leagă rodul iubirii lor, fiica lor superbă, Irina.

În ultima vreme, Iri a lansat două cărți autobiografice, în care a făcut dezvăluiri despre viața lui picantă de milionar. Numele multor personalități apar în cele două cărți.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272