Israelul redeschide coridorul umanitar pentru civilii din Gaza
Israelul redeschide coridorul umanitar pentru civilii din Gaza
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestReprezentanții Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) anunță că a fost redeschis coridorul umanitar care le permite civililor din nordul Gaza să plece în sudul regiunii. Traseul este deschis timp de patru ore, la fel ca luni, mai spun cei de la IDF, conform stiripesurse.ro.
Purtătorul de cuvânt al IDF a declarat că un coridor umanitar este deschis pentru civilii din nordul Gaza care doresc să plece în sud. Avichay Adraee a spus că drumul Salah al Din, care leagă nordul și sudul regiunii, va putea fi parcurs în siguranță în intervalul orar 10:00-14:00, ora locală.
„Aș dori să vă informez că, deși Hamas continuă să submineze eforturile umanitare în curs de desfășurare în numele vostru și vă folosește ca scuturi umane, astăzi, FDI va permite din nou trecerea pe drumul Salah al Din", a declarat Avichay Adraee.
Palestinienii au fost îndemnați să plece cât mai rapid din nordul Fâșiei Gaza.
„Dacă vă pasă de dumneavoastră și de cei dragi, îndreptați-vă spre sud conform instrucțiunilor noastre”, a precizat Avichay Adraee.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
2.3° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)
.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)