Italia: Gărzile de Coastă, mobilizate pentru a salva mii de migranţi
Italia: Gărzile de Coastă, mobilizate pentru a salva mii de migranţi
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestGărzile de Coastă italiene încearcă luni să salveze 1.200 de migranţi înghesuiţi la bordul a două ambarcaţiuni de pescuit în Marea Mediterană, după ce au salvat începând de vineri alte circa 2.000 de persoane în cursul mai multor operaţiuni, relatează AFP.
Operaţiunile pentru salvarea a 800 de migranţi de la bordul unui vas de pescuit supraîncărcat sunt în curs de desfăşurare, au indicat Gărzile de Coastă, care au calificat aceste operaţiuni drept "complexe", din cauza suprapopulării ambarcaţiunii care transportă migranţii.
Ambarcaţiunea a fost localizată în apele italiene, la peste 190 km sud-est de Siracusa, în Sicilia.
Trei nave de patrulare ale Gărzilor de Coastă şi o navă comercială, sub coordonarea Nave Peluso, o navă tot a Gărzilor de Coastă, sunt angajate în operaţiunile de salvare.
Un al doilea vas de pescuit care transportă 400 de migranţi a fost interceptat în apele italiene de nava Diciotti a Gărzilor de Coastă, la sud-est de Capul Passero, punctul cel mai sudic al Siciliei.
Două nave comerciale participă la salvare în cursul acestei operaţiuni, potrivit Gărzilor de Coastă.
Alarm Phone, o linie telefonică pentru persoanele în situaţie de pericol pe mare, a indicat luni pe Twitter că migranţii de la bord sunt "în stare de panică".
Potrivit unei femei de la bord, ambarcaţiunea plecată din Libia nu mai are căpitan, iar mai mulţi pasageri, între care un copil, o femeie însărcinată şi o persoană invalidă, au nevoie de îngrijiri medicale, a comunicat duminică Alarm Phone.
Trei persoane panicate au sărit peste bord, iar una şi-a pierdut cunoştinţa.
De vineri, circa 2.000 de persoane au fost deja salvate în cursul mai multor operaţiuni, au indicat Gărzile de Coastă italiene.
Mii de migranţi au ajuns pe coastele italiene, în special pe malurile insulei Lampedusa, în ultimele zile, după ce au făcut o periculoasă traversare la bordul unor ambarcaţiuni precare, plecate de pe coastele nord-africane.
Organizaţia neguvernamentală germană ResQship a anunţat duminică decesul a cel puţin doi migranţi, în timp ce alţi 20 au fost declaraţi dispăruţi după naufragiul ambarcaţiunii lor între Tunisia şi Italia.
ResQship a indicat că a putut să salveze 22 de persoane şi să le transporte spre Lampedusa, cu cooperarea Gărzilor de Coastă italiene.
Potrivit Ministerului italian de Interne, peste 14.000 de migranţi au debarcat în Italia de la începutul anului, faţă de puţin peste 5.300 în aceeaşi perioadă a anului trecut şi 4.300 în 2021, potrivit agerpres.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
3° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)