REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile Tomis vor patrule cu cai, în Mamaia

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile Tomis vor patrule cu cai, în Mamaia

Replica API 21 septembrie 2013 | 00:00 190

S-a încheiat sezonul estival, Jandarmii din cadrul GMJ Tomis retrăgându-se de pe litoral. În urma bilanţului, aceştia au făcut şi nişte propuneri. Prima se referă la introducerea unui nou element de dispozitiv în staţiunea Mamaia şi anume patrule cu cai, prin detaşarea a 4 cai cu conductori din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. A doua propunere se leagă de completarea dotării cu un minim de 4 mijloace auto necesare executării misiunii dar şi schimbării în serviciu a efectivelor, iar în al treilea rând se vrea reintroducerea structurii logistice, financiar şi de resurse umane la nivelul unităţii.

Revenind la sezonul estival ce tocmai s-a încheiat, menţionăm că în staţiunea Mamaia au fost 84 de jandarmi cu 4 autoturisme, iar în municipiul Constanţa (Plaja Modern - Portul Tomis - Faleza Cazino) - 16 jandarmi cu 2 autoturisme. Nici staţiunile din sudul litoralului nu au fost lăsate de izbelişte, În Eforie şi Techirghiol aflându-se 16 jandarmi cu un autoturism, pe când în Costineşti - 56 jandarmi cu 4 autoturisme.

Mai multe dosare penale faţă de 2012

Pe timpul executării misiunilor în mod independent, de la începutul sezonul estival şi până în prezent, au fost constatate şi s-au întocmit actele procedurale premergătoare începerii urmăririi penale pentru un număr de 83 infracţiuni (faţă de 46 în 2012), fiind identificaţi 86 făptuitori (53 în 2012) şi 4 persoane urmărite naţional, înregistrându-se astfel o creştere cu 80,4% faţă de anul precedent. În ceea ce priveşte activitatea de constatare a sancţiunilor contravenţionale, în perioada analizată au fost aplicate un număr de 5572 sancţiuni, cu o valoare de 4.082.450 lei. În această perioadă au fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru faptele de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice - 1057 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 205.950 lei, şi pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţilor comerciale ilicite - 4495 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.877.500 lei. Un număr important al acestor sancţiuni contravenţionale a fost aplicat datorită sprijinului acordat de către posturile de observare din staţiunile Mamaia şi Costineşti, dispuse la etajele superioare ale unor hoteluri, elemente de dispozitiv implementate încă din sezonul estival 2012, care au supravegheat întregul sector de plaja şi faleză din cele două staţiuni. Cele 4495 de sancţiuni contravenţionale aplicate pe linia activităţii comerciale ilicite au însemnat tot atâtea intervenţii pe plajă ale jandarmilor, ce au determinat, pe lângă combaterea comerţului ambulant, reducerea fenomenului furturilor de pe plajă cunoscut fiind faptul că persoanele sancţionate contravenţional în zona plajelor se "îndeletnicesc" de regulă şi cu acest gen de activităţi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108