Japonia: Prim-ministrul Kishida ordonă o anchetă cu privire la secta Moon
Japonia: Prim-ministrul Kishida ordonă o anchetă cu privire la secta Moon
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPrim-ministrul japonez Fumio Kishida a ordonat luni deschiderea unei anchete guvernamentale cu privire la Biserica Unificării, după ce asasinarea fostului premier Shinzo Abe în luna iulie a scos la iveală legături apropiate între acest grup religios, cunoscut şi ca 'secta Moon', şi deputaţi din partidul la putere, transmit AFP şi Reuters.
Autorul asasinatului, Tetsuya Yamagami, era furios pe sectă, căreia mama sa îi făcuse donaţii substanţiale, ducând familia la ruină, şi l-a acuzat pe Abe de promovarea organizaţiei.
Aceasta a negat orice act reprobabil, dar numeroşi foşti membri au criticat public practicile sectei Moon, acuzată că le impune donaţii adepţilor săi. Pe de altă parte, dezvăluirile despre legăturile sectei cu personalităţi politice de prim-plan în Japonia au contribuit la scăderea cotei de popularitate a guvernului condus de Fumio Kishida, citează Agerpres.
Adresându-se luni parlamentului, premierul a semnalat că există 'numeroase victime' ale sectei Moon şi ale unor grupuri înrudite, victime care au ajuns în sărăcie sau să se confrunte cu grave probleme de familie.
'Eforturile depuse pentru a-i ajuta sunt încă insuficiente', de aceea 'guvernul îşi va exercita dreptul de a ancheta Biserica (Unificării) în virtutea legii privind organizaţiile religioase', a declarat el.
Guvernul îşi propune de asemenea să revizuiască anumite legi pentru a facilita anularea de contracte şi 'va întări iniţiativele pentru a preveni abuzurile asupra copiilor şi îi va ajuta pe copiii adepţilor (sectei) în ce priveşte educaţia şi obţinerea de locuri de muncă', a adăugat Kishida.
Media locale au relatat că ancheta anunţată luni va urmări să stabilească dacă Biserica Unificării a adus atingere binelui public sau a comis fapte incompatibile cu statutul său de grup religios.
Ancheta ar putea conduce la un ordin de dizolvare, în baza legii privind organizaţiile religioase, prin care Biserica Unificării îşi va pierde acest statut, precum şi scutirile de taxe, dar ar putea continua să funcţioneze.
Potrivit presei, doar două grupuri religioase au fost vizate de un astfel de ordin în Japonia, unul din ele fiind secta Aum Shinrikyo, care a comis atentatul cu gaz sarin la metroul din Tokyo în 1995.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
-0.2° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)
.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)