rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 1 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Julia Roberts renunţă la Hollywood? Totul despre viaţa controversată a celebrei actriţe

La 30 de ani de la succesul fulminant cu Pretty Woman şi 20 de ani de când l-a cunoscut pe bărbatul care i-a schimbat radical viaţa, actriţa se află la o cotitură: renunţă sau nu la actorie şi la viaţa trăită ca până acum?

Julia Roberts şi Richard Gere

Presa de peste Ocean vuieşte, în ultima perioadă, din cauza intenţiilor superstarului ame­rican de-a părăsi Hollywoo­dul. Presupuse intenţii, pentru că diva hollywoodiană nu s-a pronunţat încă cu privire la acest subiect. Doar tace şi face. Şi-a achiziţionat o casă de 8,3 mi­lioane de dolari în San Francinco, cu gândul de-a o transforma în reşedinţa principală a familiei, şi-a cedat conturile de social media medicilor ca să informeze populaţia cu privire la pandemia în plină desfăşurare, a renunţat la rolul principal din serialul Homecoming după numai un sezon, n-are nicio intenţie de-a mai apărea vreodată în comediile romantice care-au consacrat-o în cele trei decenii de carieră actoricească plină de succes şi stă, efectiv, cu bagajele făcute la uşă, scrie okmagazine.ro.

„Mă asigur tot timpul că am rezervorul de la maşină plin cu benzină, copiii şi-au împachetat toate cele necesare, paşapoartele noastre sunt mereu la îndemână, la fel şi albumul foto preferat al familiei, gata, toate sunt pregătite!“, spunea vedeta nu cu mult timp în urmă.

Care-i graba, de ce atâtea pregătiri, unde plănuieşte starul din Runaway Bride (1999) să plece? În primă instanţă, voia să-i ştie pe cei dragi adăpostiţi de incendiile devastatoare de anul acesta din California, care le-au închis timp de patru zile şcoala copiilor ei şi le-au pus în pericol casa şi chiar viaţa, după care şi-a luat toate măsurile de precauţie ca să se ferească ea şi familia ei de COVID-19, iar acum, când industria cine­matografică este în stand by din cauza riscului răspândirii coronavirusului şi întreaga ome­nire clocoteşte de revoltă în faţa nedreptăţii şi a abuzului de orice fel, e momentul unei introspecţii, al unei redirecţionări sufleteşti sau chiar a reprofilării celei mai mari actriţe a anilor ‘90 şi 2000.

„Citeam undeva că, dacă vrei să trăieşti o viaţă îndelungată şi sănătoasă, trebuie să-ţi descoperi câte un nou talent odată la 19 ani“, ne dezvăluia actriţa în ultimul interviu oferit face-to-face înainte de-a se declanşa pande­mia. „De-abia am împlinit 52 de ani şi mă tre­zesc spunând mereu că trebuie să-mi găsesc ceva nou de făcut, care să-mi ofere împlinire în acest deceniu al vieţii mele.“ Şi e posibil să-şi fi găsit. Tabloidele americane care au pus cap la cap faptele incontestabile din viaţa ei au tras concluzia de bun simţ: Julia Roberts (52) renunţă la Hollywood pentru a deveni însăşi personajul care-a consacrat-o şi i-a adus uni­cul Oscar din cariera ei, Erin Brockovich, adi­că o activistă înfocată şi nimic mai mult.

Ce-i drept, nimeni nu poate contrazice asemenea supoziţie în situaţia actuală, când proiecte­le cinematografice se lasă aşteptate şi, în tot acest timp, o vedetă dinamică şi implicată ca ea are nevoie de o activitate, fie ea socială, educativă, filantropică, cum o fi, numai să fie. Doar a ajuns biata vedetă să se pozeze singu­ră în baie, îmbrăcată într-o superbă rochie Carolina Herrera şi închinând un pahar din plastic cu şampanie în cinstea Galei Met, care, din motive arhicunoscute, nu s-a mai ţinut anul acesta. Deh, izolarea la domiciliu a ve­nit la pachet şi cu astfel de neajunsuri! Nu-i de mirare că, în plină carantină, Juliei i-a stat gândul la hobby-uri pre­cum gătitul, cântatul la chitară sau ţesutul unor coşuri din nuiele, care au fost adăugate pe To Do List-ul starului din Notting Hill. Dar un A-lister ca ea trebuie să-şi lase amprenta în ches­tiuni mai importante decât o simplă pasiune de moment, trebuie să fie mai vizibilă şi să se arate mai altruistă de-atât. „Julia luptă împotriva sărăci­ei copiilor, cere drepturi egale pen­tru toată lumea şi susţine educarea populaţiei cu privire la coronavirus“, a publicat recent National Enquirer, citată, apoi, de toată presa americană.

În con­textul actual american şi chiar global, când oamenii pretind mai mult ca oricând drepuri şi şanse egale pentru întreaga populaţie de culoare, Roberts se aliniază şi ea trend-ului şi îşi aduce contribuţia la mişcarea #BlackLives­Matter aşa cum ştie ea mai bine, purtând, în spaţiile publice, o mască cu un afro-american emblematic, ca Barack Obama. Nimic de co­mentat, doar de lăudat. Şi promovat, pentru că maşinăria de PR a unui star de calibrul Juli­ei nu rugineşte în parcare, ci îşi turează acum motoarele mai mult ca-n mod normal, când proiectele profesionale ale vedetei, venite pe bandă rulantă, erau cartea de vizită perfectă a actriţei. În lipsa unor noi roluri, care să ne facă să ne îndrăgostim iar şi iar de carismatica actriţă, se încearcă menţinerea imaginii divei cât mai imaculate, dacă-mi permiteţi terme­nul. Golul lăsat de penuria de noi filme şi eve­nimente mondene nu trebuie umplut cu orice a rămas la îndemână din întreaga viaţă a lui Roberts de până acum. Tocmai pentru că nu mai există informaţii noi despre cariera vede­tei nu trebuie lăsat publicul să-şi amintească, aşa, din pură plictiseală, de trecutul imperfect al Juliei. Pentru că Preferata Americii nu este lipsită deloc de defecte!

Frumuşica a faultat în stânga şi-n dreapta atât pe platoul de filmare, cât şi acasă, lângă bărbatul care-i era alături. „Nu e deloc o persoană drăguţă, toată lumea ştie asta“, spunea Nick Nolte despre partenera lui din I Love Trouble (1994). Aceeaşi impresie proastă şi-a făcut-o şi Meryl Streep, care s-a jurat că n-o să mai lucreze niciodată cu Julia după experienţa avută pe platoul de filmare de la August: Osage County (2013), iar Steven Spielberg n-a ezitat nici el să o vorbească de rău pe Roberts. „Eu eram prioritatea mea cea mai mare“, recunoaşte până şi Julia. „Eram o răsfăţată nesuferită şi cu asta basta!“, con­chide ea pe bună dreptate. Şi partenerii ei viaţă confirmă cu vârf şi îndesat acest lucru! Pe cât de adorabilă e Julia pe marele ecran, pe atât de nesuferită s-a dovedit a fi în viaţa rea­lă! Prima şi cea mai notabilă victimă pe care a făcut-o starul hollywoodian a fost Kiefer Su­therland, care a fost părăsit de ea cu numai două zile înainte de nuntă, în 1991. Mai mult, actriţa a fugit imediat în braţele celui mai bun prieten al lui Kiefer, Jason, trădându-l încă o dată pe cel care ar fi trebuit să-i devină soţ. Vedeta din Eat Pray Love (2010) a ajuns, într-un final, la altar, alături de Lyle Lovett, în 1993, dar fericirea lor conjugală n-a durat mai mult de doi ani.

Actriţa şi cântăreţul country şi-au anunţat divorţul în 1995 şi tot atunci şi-au de­clarat şi prietenia pe viaţă şi sprijinul reciproc. Ha, doar nişte cuvinte-n vânt, pentru că, la momentul despărţirii, Julia se afla la filmări în Londra, iar Lyle se recupera singur, pe patul de spital, după un accident de motocicletă. Bun, dar toate astea ţin de domeniul trecutu­lui, oricine poate face greşeli în tinereţe. Doar că nu toţi învăţam din ele! Roberts susţinea sus şi tare, după nu mai puţin de 18 ani de relaţie, că actualul ei partener de viaţă este perfecţiunea întruchipată, persoana care a schimbat-o radical şi datorită căreia este un om mult mai bun astăzi: „El e omul meu pre­ferat din întreaga lume! Părerea lui şi sfaturile primite de la el contează cel mai mult pentru mine.“ Atunci l-o fi întrebat şi pe el, la începu­tul idilei lor, dacă a fost OK să o plătească pe cea care era încă soţia lui Moder, ca să dispară din viaţa lui? Pentru că diva hollywoodiană a transferat, fără să stea pe gânduri, 100.000 de dolari în contul Verei Steimberg, atunci când şi l-a dorit pe Danny divorţat de aceasta şi bun de (o nouă) însurătoare. Să presupunem că Roberts şi-a consultat iubitul atunci, la fel cum suntem „convinşi“ că a negociat cu el şi preţul fericirii lui în timpul căsniciei cu Julia. Ca să-l ţină apoape pe tatăl copiilor ei – Hen­ry (15) şi gemenii Hazel şi Phinnaeus (12) –, actriţa i-a cumpărat acestuia propria locuinţă chiar lângă vila lor din Malibu.

„Părea, în pri­mă instanţă, o casă pentru musafiri, însă el numai pe-acolo îşi face veacul“, au mărturisit la unison apropiaţii faimoasei perechi. Nu-i de mirare că cei doi soţi nu sunt zăriţi niciodată împreună, nici pe covorul roşu, nici în iposta­ze domestice! Mai mult, există voci care susţin că până şi acum, în pandemie, actriţa şi came­ramanul s-au izolat la domicilii separate. Ma­riaj modern sau pe ducă? Răspunsul nu-l ştiu cu adevărat decât ei doi, însă parte din vina unui eventual divorţ ar purta-o chiar Julia, din cauza stângăciei ei în gestionarea relaţiilor in­terumane. Altfel n-ar mai fi existat conflictele avute, de pildă, cu proprii ei fraţi, nu-i aşa?

Cine poate uita scrisoarea de 12 pagini pe care a lăsat-o sora vitregă a vedetei, Nancy Motes, când s-a sinucis şi în care a învinu­it-o pe Roberts pentru gestul extrem spre care chiar vedeta a împins-o? După asemenea tragedie, tot ce a avut insensibila de Julia de spus despre pierderea suferită a fost... revela­tor: „Meditaţia şi scandarea îmi dau o stare de veselie, de linişte. Eu aşa îmi găsesc alinarea.“ După acuzaţiile grave aduse de răposata ei soră vitregă şi scandalul iscat cu asemenea ocazie, Roberts nici măcar nu s-a prezentat la înmor­mântarea bietei Nancy, în 2014. Iar, în ceea ce priveşte relaţia pe care vedeta o are cu fratele ei, Eric Roberts, nici ea n-a fost armonioasă de la un capăt la altul. De fapt, cei doi fraţi au încetat să-şi mai vorbească după ce Julia s-a apucat, tam-nesam, să ia partea fostei iubite a actorului când acesta încerca să obţină cus­todia copilului său.

Între timp, actorii au în­gropat securea războiului, însă nu toată lumea a reuşit să facă acest lucru în legătură cu Ro­berts. Tot Eric a fost cel care a dezvăluit presei că Julia a fost terorizată de tatăl ei vitreg în adolescenţă, iar asemenea experienţă negati­vă trebuie să fi lăsat un impact nedorit asu­pra tuturor relaţiilor ei cu bărbaţii. Inclusiv cu Danny, care trăieşte undeva în umbra actriţei şi... atât. „Când mă gândesc la viaţa mea şi la tot ce funcţionează bine în ea şi străluceşte este... el. Totul a pornit de la el pentru mine“, a făcut Julia referire la schimbările benefice pe care Moder i le-a adus încă din 2000, când s-au întâlnit pe platoul de filmare a peliculei The Mexican.

Dar de-atunci au trecut 20 de ani şi situaţia e uşor diferită. Julia îl păstrea­ză, bine-mersi, pe cameraman în acelaşi con de umbră ca până acum, nepermiţându-i lui Danny să strălucească şi el în văzul lumii, ca ea. „Ei doi trec printr-o criză pentru că ea vrea ca el să fie tată cu normă întreagă şi mai nimic mai mult“, titrează tabloidele americane spre deliciul amatorilor de senzaţional. Ei bine, nu-i nimic senzaţional la discuţiile în contradictoriu pe care cu siguranţă că le au cei doi soţi şi părinţi faimoşi. Însă, în rarele momente în care vorbeşte despre viaţa sa privată,

Julia a rostit, cu câţiva ani în urmă, un adevăr care ne poate pune pe gânduri: „Dacă ar fi să-mi doresc ceva pe lumea asta, mi-aş dori ca noi doi, ca pereche, parte­neri, ca echipă pe care o formăm, să ne trezim dimineaţa veseli şi să ne culcăm seara cu senzaţia că am fost înţeleşi.“ Cum spuneam, disensiunile nu-i oco­lesc nici pe ei. Dar ar fi, totuşi, o exa­gerare nepermis de mare să spunem că se îndreaptă spre divorţ. Dacă nu chiar un neadevăr. După două decenii petre­cute împreună, soţii Roberts – pentru că numai soţii Moder nu-i pot numi! – şi-au găsit, cumva, echilibrul, fie că trăiesc sub acelaşi acoperiş sau nu, fie că împart aceleaşi responsabilităţi faţă de copiii lor şi mariaj sau nu.

2020 e un an al schimbărilor pen­tru Julia Roberts, ca pentru cei mai mulţi dintre noi. Cu toate protestele violente internaţionale şi campaniile pro-toleranţă şi anti-discriminare care au loc acum în lume, Hollywood-ul nu va mai fi la fel atunci când va reveni ea la lucru full time, pentru că va reveni cu siguranţă sub lumina reflectoarelor odată ce restricţiile vor fi ridicate în cea mai afectată ţară de noul corona­virus. Actriţa are deja două proiecte în pre-producţie (adaptarea cărţii Little Bee, de Chris Cleave, şi seria Gaslit), cel mai probabil va rămâne producătorul exe­cutiv al celui de-al doilea sezon Homecoming şi va continua să extindă activitatea propri­ei case de producţie, Shoelace (n.r. Şiret), pe care şi-a lansat-o în 2000, acelaşi an în care a făcut istorie la Hollywood, câştigând nu mai puţin de 20 de milioane de dolari pentru ro­lul din Erin Brockovich.

În momentul de faţă, când pendulează încă între a se dedica mai mult meseriei şi-a petrecere timpul cu fami­lia şi apropiaţii, Julia îşi omoară orele libere jucând mahjong cu nepoata Emma Roberts şi continuă, cu aceeaşi degajare ca până acum, să posteze fotografii neclare şi prost încadrate pe contul ei de Instagram, deschis de numai doi ani. Va inspira mai departe tinere ca Me­ghan Markle - care-i datorează Juliei Roberts cariera ei actoricească, aşa scurtă şi mediocră cum a fost ea - şi-şi va menţine viaţa privată la fel de... privată. „Nu cred că sunt specială“, ne ia prin surprindere cea mai mare actriţă a ani­lor ‘90. „Am avut tot timpul noroc să-mi gă­sesc de lucru exact ceea ce mi-am dorit. 30 de ani de carieră înseamnă ceva şi sunt extrem de recunoscătoare şi de mulţumită!“, conchide vedeta. Asta înseamnă, oare, că depune arme­le, că trage linie şi se retrage? Un lucru e cert: actriţa, care a fost votată de un număr record de ori Cea mai frumoasă fe­meie din lume şi care sărbătoreşte acum 10 ani de colaborare cu unul dintre cele mai mari branduri de beauty din lume, nu dă semne de încetinire. De reorientare, e po­sibil, dar de încetinire sau oprire, în niciun caz!

miercuri, 12 august 2020917
Comentarii
mai mult...Monden
1 oct 00:00MondenGina Pistol și Smiley, copleșiți de mesajele vedetelor. Ce le-au urat Delia, Esca, Antonia, Bartoș și mulți alții

Au îndulcit Internetul marți seara cu mesajul lor adorabil, în care au anunțat oficial că sunt un cuplu, că vor...249

1 oct 00:00MondenCătălin Botezatu a defilat la Timișoara Fashion Week. Cosmina Păsărin a prezentat show-ul230
1 oct 00:00MondenMara Georgescu, videoclip de 20.000 de euro cu dansatoarele lui Wilmark239
1 oct 00:00MondenLorelai Moșneguțu, majorat în pandemie. Ce cadouri a primit

29 septembrie 2020 este ziua pe care Lorelai Moșneguțu, câștigătoarea „Românii au talent” din 2017, nu o va...246

1 oct 00:00MondenShannon Doherty și-a luat deja adio de la familie. Cancerul s-a extins la coloana vertebrală317
1 oct 00:00MondenMadonna a făcut sex cu fiul preşedintelui John F. Kennedy. De ce nu o plăcea Jackie253
1 oct 20:31MondenS-a răzgândit! Kim Kardashian: „Adio divorț de 2,2 miliarde dolari! Kanye este un tată minunat”

Kim Kardashian, în vârstă de 39 de ani, s-a răzgândit: nu mai divorțează de Kanye West, 43 de ani. Recent bomba...225

1 oct 00:00MondenCatherine Deneuve arată senzaţional la 76 de ani. Şi-a revenit complet după accidentul cerebral226
1 oct 00:00MondenO nouă poveste din universul lui Batman va fi lansată în variantă audio pe Spotify în 2021191
1 oct 00:00MondenDisney a anunţat planuri de a realiza o continuare a peliculei „Lion King“, în regia lui Barry Jenkins

Walt Disney Co va realiza o continuare a filmului ''The Lion King'', din 2019, în regia lui Barry Jenkins, recompensat...182

1 oct 00:00MondenMac Davis, compozitorul hitului „In the ghetto“ al lui Elvis Presley, a murit la 78 de ani170
1 oct 00:00MondenCompania Walt Disney va concedia aproximativ 28.000 de angajaţi în SUA199
Vremea
13.4°13.4° - 15.4° joi, 1 octombrie 2020
ConstanțaUmiditate: 69%
Vânt: 7.1 m/s
Presiune: 1006 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
1 oct 00:00SportMidtjylland - Slavia Praga 4-1. Dramă pentru Stanciu în Danemarca

Nicolae Stanciu a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor, după ce echipa sa, Slavia Praga, a condus în...284

1 oct 00:00SportCupa Ligii. Manchester City și Manchester United s-au calificat după victorii la Burnley și Brighton

Manchester City și Manchester United s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei Ligii Angliei după victorii la...201

1 oct 00:00SportBayern, de neoprit! Bavarezii au cucerit și Supercupa Germaniei după victoria cu Dortmund

Bayern Munchen face colecție de trofee. După Bundesliga, UEFA Champions League, Supercupa Europei a venit rândul...248

1 oct 00:00SportInternazionale Milano a învins Benevento, într-un meci restanţă din prima etapă a campionatului Italiei

Echipa Internazionale Milano a învins, miercuri, în deplasare, echipa Benevento, în meci restanţă din prima etapă...203

Local
1 oct 22:43LocalCopil LOVIT de MAȘINĂ, în Valu lui Traian

Cadrele medicale au fost solicitate să intervină în urma unui accident rutier în localitatea constănțeană Valu...558

1 oct 22:43LocalRAEDPP anunță plantările de toamnă în Țara Piticilor

Încep plantările de toamnă în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, administrată de Regia Autonomă...431

1 oct 22:44LocalCOVID-19: RECORD de INFECTĂRI la nivel național. 50 de noi cazuri, la Constanța

1241

1 oct 22:42LocalTânăr din Cernavodă, prins DROGAT la volan!

La data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 17.40, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au...712

1 oct 22:42LocalTEROARE pe STRĂZILE din CONSTANȚA: Mașini cu numere FALSE și BEȚI la VOLAN

La data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 02.10, patrula mixtă, formată dintr-un polițist din cadrul Secției 4...594

1 oct 22:43LocalRADET începe PROBELE pentru IARNA

RADET Constanța informează consumatorii racordați la sistemul de termoficare că începând cu data de joi, 01...521

1 oct 22:44LocalDoi marocani și un algerian, depistați într-un lan de porumb de polițiștii constănțeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat într-un lan de porumb, trei cetățeni din Maroc...586

1 oct 22:44LocalTutun vrac, în valoare de 17.000 lei, descoperit la Negru Vodă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă au descoperit,...516

1 oct 22:45LocalPersoane aflate în pericol de înec, în Vama Veche

588

Politică
1 oct 00:00PoliticăPSD: Raportul privind statul de drept al Comisiei Europene este un cartonaş roşu pentru preşedintele Iohannis

PSD consideră că raportul Comisiei Europene privind statul de drept este un cartonaş roşu pentru preşedintele Klaus...225

1 oct 21:14PoliticăTăriceanu cere amânarea alegerilor parlamentare până în martie 2021

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, propune organizarea alegerilor parlamentare în martie 2021, deşi...755

1 oct 21:15PoliticăBăsescu, despre viitoarele alianţe ale PMP: Tomac va avea o întâlnire cu Orban. Prima opţiune - liberalii

719

1 oct 21:16PoliticăOrban: Românii vor putea vota prin corespondenţă în ţările unde nu va fi posibilă organizarea de secţii de votare

Premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul va desfăşura o campanie de informare dedicată românilor din...547

1 oct 21:16PoliticăOrban: Deocamdată nu discutăm intrarea lui Nicuşor Dan în PNL

Preşedintele liberalilor, premierul Ludovic Orban, a declarat, marţi, că deocamdată nu se discută despre intrarea...546

30 sep 00:16PoliticăCiolacu spune că este vina lui Victor Ponta că nu s-a făcut alianţa pentru Bucureşti

852

Interviuri
12 sep 15:07InterviuriINTERVIU! Mircea DOBRE: În 30 de ani, în acest municipiu NU s-a MUNCIT

Mircea Titus Dobre, candidatul partidului PRO România la funcția de primar al municipiului Constanța, a acordat un...2046

11 sep 15:07InterviuriCristian Cârjaliu, PRIMARUL care a schimbat FAȚA comunei AGIGEA! Video

Cristian Cârjaliu, primarul comunei Agigea, dorește să câștige un nou mandat la conducerea localității pe care o...3088

11 sep 15:07InterviuriCostin Avătavului: Și colegii de partid ai lui FĂGĂDĂU ar vrea mai mult de la actuala administrație

1912

18 sep 01:01InterviuriFelix Stroe: 'Există viață și după 27 septembrie, și pentru Făgădău, și pentru Stroe'

Contestat de unii, apreciat de alții, Felix Stroe, președintele PSD Constanța și directorul SC RAJA SA, fără doar...4972

5 sep 00:39InterviuriRaluca TURCAN: Constanţa arată aşa (...) pentru că PRIMARUL e un administrator SLAB

Decebal Făgădău s-a lăudat, în nenumărate rânduri, cu proiectele sale aflate în derulare ori viitoare, cu bani...2910

27 aug 00:04InterviuriZanfir IORGUȘ: Orașul este administrat pe principiul GOSPODINEI care BAGĂ GUNOIUL sub PREȘ

Zanfir Iorguș a revenit pe scena politică și este candidatul Alianței PSD – PNȚCD- ALDE-PER-PRM-Neamul Românesc...3855

10 sep 12:27InterviuriFrățilă îi arată cartonașul ROȘU lui Vergil Chițac

Constantin Frățilă, candidat din partea partidului LORD la postul de primar al municipiului Constanța, a reacționat...5860

9 sep 15:08InterviuriVergil CHIŢAC: NU sunt omul lui COMĂNESCU. El este OMUL meu

Vergil Chițac, candidatul Partidului Național Liberal la funcția de primar al orașului Constanța, a vorbit în...4099

9 sep 15:08InterviuriHoria Constantinescu: BABU a pus UMĂRUL la ELIBERAREA AUTORIZAŢIILOR de CONSTRUIRE cu ÎNCĂLCAREA LEGII

3182

Monden
1 oct 20:31MondenS-a răzgândit! Kim Kardashian: „Adio divorț de 2,2 miliarde dolari! Kanye este un tată minunat”

Kim Kardashian, în vârstă de 39 de ani, s-a răzgândit: nu mai divorțează de Kanye West, 43 de ani. Recent bomba...225

1 oct 00:00MondenCatherine Deneuve arată senzaţional la 76 de ani. Şi-a revenit complet după accidentul cerebral

Actriţa Catherine Deneuve şi-a revenit după ce a suferit un accident vascular cerebral (AVC), în luna noiembrie,...226

1 oct 00:00MondenO nouă poveste din universul lui Batman va fi lansată în variantă audio pe Spotify în 2021

191

1 oct 00:00MondenDisney a anunţat planuri de a realiza o continuare a peliculei „Lion King“, în regia lui Barry Jenkins

Walt Disney Co va realiza o continuare a filmului ''The Lion King'', din 2019, în regia lui Barry Jenkins, recompensat...182

1 oct 00:00MondenMac Davis, compozitorul hitului „In the ghetto“ al lui Elvis Presley, a murit la 78 de ani

Cantautorul şi actorul Mac Davis, care a compus "In The Ghetto" şi alte cântece popularizate de Elvis Presley, a...170

1 oct 00:00MondenCompania Walt Disney va concedia aproximativ 28.000 de angajaţi în SUA

199

Mapamond
1 oct 00:00MapamondParis: Un avion de vânătoare a depăşit bariera sunetului, provocând un zgomot puternic

Un zgomot puternic, care a putut fi auzit spre sfârşitul dimineţii de miercuri în Paris şi regiunea Ile-de-France,...225

1 oct 00:00MapamondPrimul pacient din lume declarat vindecat de HIV a murit de leucemie

Timothy Ray Brown, primul pacient din lume declarat vindecat de HIV după ce a suferit un tip unic de transplant de...211

1 oct 00:00MapamondCoronavirus: Belgia a depăşit pragul de 10.000 de morţi

200

1 oct 00:00MapamondBelarus: Un important site de ştiri a fost suspendat de autorităţi

Autorităţile din Belarus au suspendat marţi timp de trei luni site-ul de ştiri independent Tut.by, care acoperă...199

1 oct 20:13MapamondFostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, infectat cu coronavirus

Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko a anunţat marţi, într-o postare pe Facebook, că s-a infectat cu...541

30 sep 00:00MapamondUrmătoarea sesiune a Parlamentului European va avea loc la Bruxelles

439

Sănătate
1 oct 00:00SănătateCum să ne menținem creierul în formă

Ne gândim mereu la noi moduri de a ne tonifia musculatura, de a ne menține inima sănătoasă, de a preveni diverse...226

1 oct 00:00Sănătate8 factori care îți afectează măsurarea tensiunii arteriale

Ai observat că tensiunea ta arterială este mai mare (sau mai mică) decât în mod obișnuit? În acest articol îți...228

1 oct 00:00SănătateArticulațiile degetelor pot trăda artroza genunchiului

208

1 oct 00:00SănătatePoluarea, un factor în dezvoltarea diabetului

Poluarea aerului poate juca un rol în dezvoltarea bolilor cardiometabolice, precum diabetul, sugerează un nou studiu,...189

1 oct 00:00SănătateDe ce îți cade părul și cum poți trata cauzele

Părul poate începe să cadă din diverse motive: ești prea stresat, ai un dezechilibru hormonal sau o carență de...213

1 oct 00:00SănătateGraviditatea: probleme care pot să apară în sarcină și după naștere

Odată cu graviditatea pot apărea o serie de afecțiuni care trebuie tratate pentru a asigura sănătatea fătului și...218

1 oct 00:00SănătateStudiu: Țigările electronice pot cauza cancer oral

Țigările electronice provoacă modificări ale florei bacteriene din cavitatea bucală, ceea ce poate duce la...210

1 oct 00:00Sănătate5 alimente pe care să le consumi mai rar pentru o silueta suplă

Pentru a te menține în formă sau a ajunge la silueta visată nu e suficient să faci mișcare și să consumi...221

1 oct 00:00SănătateSucuri raw și smoothieuri pentru un ficat sănătos

200

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT