REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
18.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Julie’s Bubble Tea, gustul ceaiului asiatic autentic, acum și în Constanța

Julie’s Bubble Tea, gustul ceaiului asiatic autentic, acum și în Constanța

Cristina BĂRBUCEANU 28 octombrie 2022 | 00:00 6665

Arta ceaiului este cel puțin venerată în Occident. Ușor-ușor, ea începe să fie adusă și la Constanța de oameni pasionați de ceai, dar și de cei care au călătorit mult, așa cum este și Julie. Recent, aceasta a deschis pe bulevardul Tomis - Julie’s Bubble Tea, un loc mai mult decât o ceainărie. Aici, fiecare ceai și fiecare aromă are câte o poveste direct din Taiwan, loc din care  sunt aduse absolut toate produsele. În ceaiul verde și ceaiul negru sunt introduse numeroase arome delicioase, dar și biluțele perfecte, cu aspect gumos și aromă asiatică. Desigur, clienții fideli, deja în număr mare la doar o săptămână de la deschidere, au parte și de beneficii și concursuri minunate.  

Arta ceaiului începe să fie înțeleasă și în Constanța

În general, constănțenii sunt mari băutori de cafea. Dovadă stau numeroasele cafenele din oraș, care sunt mereu pline. Totodată, de câțiva ani încoace, oamenii își pot lua cafea aproape de la orice magazin, pentru că și acestea au început să dețină câte un tonomat de cafea. Recent, în oraș au început să apară ceainăriile, utile mai ales pentru cei care aleg să înlocuiască preaiubita cafea cu un ceai, pe modelul asiatic. Tot din dragoste pentru Asia, cultura asiatică, în general, și cultura ceaiului, în special, Julie a reușit să deschidă în Constanța, pe bulevardul Tomis, Julie’s Bubble Tea, care este mai mult decât o ceainărie. Încă de la intrare, mirosul divin de bubble gum și de ceai, introduc clientul într-o altă cultură.

Produse și ceaiuri premium, direct de la sursă

Fiecare ceai de la  Julie’s Bubble Tea, fiecare ingredient folosit, au câte o poveste adusă direct din...Taiwan, și la propriu și la figurat. Așa cum susține chiar cea care conduce mica afacere, „Bubble Tea este un concept din Taiwan. Mai nou, în toate țările, la orice colț dai de Bubble Tea”. Investiția este una cât se poate de serioasă pentru că, la Julie’s Bubble Tea, produsele – de la ceaiuri, arome, și până la pahare și paie –, sunt comandate și aduse „de la mama lor”. Toate acestea deoarece aici se pune mare accent pe calitate, și nu pe cantitate, așa cum chiar Julie a declarat: „Ne ducem tot pe calitate. Nu vreau să mă gândesc că mă îmbogățesc cu 2-3 lei la un pahar și să nu am calitate. Lumea apreciază foarte mult calitatea.”

În ceea ce privește produsele folosite pentru prepararea băuturilor, „ceaiul folosit este verde și negru. Bineînțeles, ceaiul verde este făcut într-o cantitate foarte slabă, dat fiind faptul că majoritatea sunt copii, nu avem cum să le dăm ceai verde tare și aromele sunt multe. Oamenii își pot alege din meniu sau își pot crea singuri băutura. De exemplu, optează pentru ceai verde și ei își aleg aroma și biluțele, altă aromă dacă își doresc. Aici, deocamdată, omul vine, își ia ceaiul și a plecat”, dat fiind faptul că momentan nu există un spațiu atât de mare pentru ca iubitorii de ceai să își poată servi băutura în local.  Sunt mulți adulți cumpărători care preferă, în loc de cafea, să cumpere un ice tea cu aromă de cafea de la Julie’s Bubble Tea, dar și multe alte tipuri de ceai, pentru că variantele sunt numeroase și cel puțin delicioase.

De la matcha și până la biluțele care creează efectul de „bubble tea”

Despre biluțele din ceai, Julie a declarat: „nu sunt bio, nu sunt toxice, nu fac rău organsimului. Sunt recomandate și copiilor și adulților. Sunt biluțe cu un sirop, un fel de suc înăuntru. Sunt biluțe cu suc de fructe – cele normale –, și mai sunt biluțele de tapioka, pe care eu sincer nu prea le recomand copiilor; sunt cele mai gumate și mai aromate. Ele merg în combinațiile de ceai cu lapte sau lapte. Copiilor le recomand ceaiul, ceaiul cu arome, cum ar fi: green apple, strawberry, passion fruit, mango.”

Despre rețetele în sine, conducătoarea acestei unice afaceri din Constanța, a susținut că sunt create tot de ea, pe baza a ceea ce a văzut în Occident, dar și aflate în urma cursurilor la care a participat. Produsele sunt de o calitate superioară, aduse din Taiwan, iar ceaiul verde folosit este matcha, care este cel mai sănătos ceai verde din lume, fiind și destul de costisitor.

Beneficii pentru iubitorii de bubble tea

Pentru cei care fac un scurt popas la Julie’s Bubble Tea pentru a lua un ceai asiatic, în timpul programului de funcționare 11-23, se organizează diverse „concursuri cu vouchere, de Halloween un concurs cu cea mai bună mască; ne-am dat întâlnire între 18 și 21 de Halloween la noi aici. Cea mai bună mască va primi un voucher de o săptămână de Bubble Tea gratis. O să tot continuăm cu concursuri”.

Momentan, ceainăria nu beneficiază și de serviciul delivery, deși numeroșii clienți și-ar dori să își poată comanda de acasă băutura favorită. Conducerea ia în calcul și această variantă, spunând că „de săptămâna viitoare probabil vom avea și delivery”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108