Klaus Iohannis ar putea organiza referendum național pe justiție
Klaus Iohannis ar putea organiza referendum național pe justiție
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreședintele USR, Dan Barna, a declarat luni, 17 decembrie, la Parlament, că este „obligatoriu” ca șeful statului să organizeze un referendum legat de legislația penală după ce PSD i-a cerut premierului să dea OUG pentru amnistie și grațiere.
„Subiectul referendumului anunţat de la ordonanța 13. Faţă de acum un an avem 1 milion de romani care au spus explicit că nu vor penali în funcţii publice. Probabil un referendum, acel referendum pe justiţie, este în acest moment necesar şi obligatoriu pentru societate pentru a ieşi din acest coșmar în care am fost târâți de doi ani de zile”, a spus Barna.
Pe 24 octombrie, după consultările de la Cotroceni pe tema legilor justiției, liderul Dan Barna spunea că a discutat cu Klaus Iohannis despre un referendum și „a rămas să ne mai gândim”. „Președintele a fost de acord că această inițiativă poate fi un subiect de discuție pentru un referedum pe justiție, a rămas să ne mai gândim, să vedem cum evoluează situația”, a declarat Dan Barna.
Pe 12 decembrie, 28 de organizaţii civice i-au trimis șefului statului o petiţie prin care îi cer să convoace un referendum naţional pe tema Justiţiei.
Pe 12 iunie, șeful statului spunea că este nevoie de o amplă dezbatere în societate, cu toți actorii implicați, pentru a lămuri situația justiției. El a explicat că la finalul unei astfel de dezbateri se poate ajunge la un referendum.
În noiembrie 2017, întrebat dacă rămâne o opțiune organizarea unui referendum pe tema justiției, președintele a răspuns: ”Sunt dispus să folosesc absolut toate pârghiile şi prerogativele prezidenţiale pentru a interveni în acest proces, în sensul păstrării independenţei justiţiei. Tot ce este posibil şi legal şi constituţional poate şi va fi folosit de mine”.
În ianuarie 2017, pe fondul OUG 13, Klaus Iohannis a declanșat procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la „continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice”. Referendumul nu a mai avut loc după ce OUG 13 a fost abrogată, scrie Stiripesurse.ro.
C.M.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News