La Mangalia, slujba Învierii s-a ţinut în Portul turistic
La Mangalia, slujba Învierii s-a ţinut în Portul turistic
La altar
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLa altar

Aproximativ 4.000 de credincioşi au asistat la slujba de Înviere oficiată de un sobor de preoţi ai Protoieriei "Callatis", la altarul amenajat în Portul Turistic din Mangalia. Numeroşi localnici şi cetăţeni din localităţile învecinate, precum şi alţi credincioşi din ţară s-au reunit în Portul turistic, unde au asistat la un recital de muzică religioasă susţinut de corul Arhiepiscopiei Tomisului. La miezul nopţii, protopopul Mangaliei, Vasile Cîrlan, însoţit de mai mulţi preoţi slujitori ai parohiilor din oraş şi ai celor din apropiere, au împărţit credincioşilor Lumina Sfântă. "Sunt nespus de bucuros şi împăcat sufleteşte că semenii mei au înţeles că trebuie să fim uniţi în momente ca acestea. Este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, noaptea în care ne reculegem, ne gândim la oamenii dragi din viaţa noastră", a declarat edilul Mangaliei, Radu Cristian. La Mangalia, este pentru al treisprezecelea an consecutiv, când cel mai mare praznic al creştinătăţii se oficiază la malul mării.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.4° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)

.jpeg_t.jpeg)