REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Liban: Ciocniri între poliţişti şi manifestanţi în apropiere de Parlamentul din Beirut soldate cu zeci de răniţi

Liban: Ciocniri între poliţişti şi manifestanţi în apropiere de Parlamentul din Beirut soldate cu zeci de răniţi

Replica API 6 august 2021 | 00:00 412

Cel puţin şase persoane au fost spitalizate şi zeci au primit îngrijiri medicale în apropiere de Parlamentul libanez în urma unor ciocniri care au avut loc miercuri între forţele de securitate şi sute de manifestanţi veniţi să marcheze împlinirea unui an de la explozia din portul Beirut, a anunţat Crucea Roşie, relatează AFP, citată de Agerpres.

Foto: (c) Mohamed Azakir/REUTERS

În timp ce mii de libanezi s-au adunat în apropierea portului, alte câteva sute s-au îndreptat spre Parlament, unii încercând că treacă de sârma ghimpată şi de blocurile de beton care blochează diferitele intrări în clădire.

Manifestanţii au început să arunce cu pietre asupra forţelor de securitate, care au răspuns cu tiruri cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a-i dispersa. De asemenea, relatează AFP, poliţiştii i-au lovit cu bastoane pe unii dintre manifestanţi.

Ciocnirile s-au soldat cu zeci de răniţi, între care şase spitalizaţi, potrivit Crucii Roşii, care le-a acordat îngrijiri celor mai mulţi la faţa locului.

La câteva sute de metri de aceste ciocniri a fost oficiată o slujbă în apropierea portului, pentru a comemora victimele exploziei care a distrus cartiere întregi din Beirut pe 4 august 2020.

Foto: (c) Mohamed Azakir/REUTERS

Mii de libanezi s-au îndreptat spre port pentru pentru a marca împlinirea unui an de la această tragedie, dar şi pentru a cere să se facă dreptate, în condiţiile în care niciun vinovat nu a fost încă judecat iar cei responsabili continuă să blocheze ancheta.

Explozia - care s-a soldat cu 214 morţi şi peste 6.500 de răniţi - a fost provocată de sute de tone de nitrat de amoniu, stocate de ani de zile într-un depozit vechi şi "fără nicio măsură de siguranţă", după cum a recunoscut chiar guvernul.

Apropiaţii victimelor şi militanţii cer în special ridicarea imunităţii parlamentare în spatele căreia se ascund unii deputaţi şi foşti miniştri aflaţi în colimatorul justiţiei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108