REPLICA ONLINE CONSTANTA

15° Constanța Sâm., 18 Mai 2024
Anul XX Nr. 6733
15° Constanța Sâmbătă, 18 Mai 2024 Anul XX Nr. 6733
 

Lituania închide două din cele şase puncte de trecere a frontierei cu Belarus în faţa ''ameninţării'' Wagner

Lituania închide două din cele şase puncte de trecere a frontierei cu Belarus în faţa ''ameninţării'' Wagner

A.F. 17 august 2023 | 00:00 160

Lituania va închide vineri două din cele şase puncte de trecere a frontierei cu Belarus ca răspuns la prezenţa mercenarilor grupului Wagner pe teritoriul ţării vecine, a anunţat miercuri guvernul ţării baltice, citat de agenţia EFE.

Lituania inchide doua din cele sase puncte de trecere a frontierei cu Belarus in fata ''amenintarii'' Wagner

Executivul lituanian a aprobat propunerea Ministerului Transporturilor de a închide două puncte, Sumskas şi Tverecius, pentru a centraliza majoritatea activităţilor şi controalelor la Medininkai, cel mai mare punct de trecere a frontierei.

"Această decizie este o măsură preventivă menită să controleze ameninţările la adresa securităţii naţionale şi posibilele provocări la frontieră", a declarat ministrul de interne lituanian, Agne Bilotaite.

Închiderea punctelor de frontieră este un răspuns la transferul de mercenari ai grupului rus Wagner pe teritoriul belarus.

Punctul de trecere a frontierei Medininkai este considerat cel mai bine echipat din punct de vedere tehnic şi are sisteme de control care nu sunt disponibile în punctele care urmează să fie închise.

Cu poliţişti de frontieră şi inspectori vamali în număr suplimentar la acest punct de trecere a frontierei, "situaţia privind cozile de vehicule şi transportul de mărfuri nu ar trebui să se schimbe în mod fundamental", potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor.

În presa lituaniană se consideră că decizia privind aceste două puncte de trecere a frontierei ar putea fi primul pas spre închiderea completă a graniţei cu Belarus.

Site-ul televiziunii publice lituaniene o citează pe Bilotaite care a declarat că ţările baltice şi Polonia discută posibilităţile de închidere completă a frontierelor cu Belarus şi că detaliile finale vor fi coordonate în cadrul unei reuniuni care va avea loc la Varşovia pe 28 august, citează Agerpres.

Informaţiile privind prezenţa şi activităţile grupului Wagner în Belarus sunt contradictorii, însă Serviciul lituanian al Gărzii de Frontieră estimează că numărul membrilor grupării ar putea fi de aproximativ 4.500.

Anunţul privind închiderea a două puncte de trecere a frontierei lituaniene a venit în contextul în care Letonia a anulat concediile pentru poliţiştii săi de frontieră şi şi-a consolidat graniţa cu Belarus după ce a fost detectată o creştere a trecerilor neregulamentare ale frontierei.

Concentrarea migranţilor din Orientul Mijlociu şi din alte părţi, încurajată de Belarus la graniţele cu Lituania, Letonia şi Polonia, este considerată un "război hibrid" care vizează supraîncărcarea gărzilor de frontieră şi a serviciilor sociale din ţările care găzduiesc disidenţi belaruşi şi care sprijină Ucraina în războiul său cu Rusia. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468