REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Lituania: Ministrul finanțelor Rimantas Sadzius va conduce guvernul interimar

Lituania: Ministrul finanțelor Rimantas Sadzius va conduce guvernul interimar

A.F. 5 august 2025 | 00:00 236

Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, l-a desemnat luni pe ministrul finanțelor Rimantas Sadzius în funcția de premier interimar până când un guvern cu drepturi depline va depune jurământul, după demisia premierului Gintautas Paluckas, transmite Reuters.

Lituania: Ministrul finantelor Rimantas Sadzius va conduce guvernul interimarRimantas Sadzius

Prim-ministrul Paluckas și-a confirmat luni demisia, după un anunț făcut joi pe fondul presiunilor referitoare la legăturile sale de afaceri cu o companie deținută de cumnata sa.

''Dispun ca Rimantas Sadzius să acționeze ca prim-ministru până când este format un nou guvern'', a declarat Nauseda în decretul publicat de biroul său.

Analiștii politici sunt de părere că viitorul premier va fi desemnat de Partidul Social-Democrat, din care face parte Gintautas Palickas, formațiune ce are în parlament 52 din cele 141 de locuri. Parlamentul lituanian (Seimas), care trebuie să aprobe desemnarea, urmează să-și reia activitatea în 10 septembrie, după pauza din timpul verii.

Întrucât social-democrații nu dețin o majoritate, orice candidat la postul de premier va căuta să obțină sprijinul partenerilor săi de coaliție - Uniunea Democrată 'Pentru Lituania' și partidul populist 'Zorii lui Nemunas', între care există deseori divergențe pe diverse subiecte, citează Agerpres

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere