Luni încep probele scrise din cadrul examenului naţional de bacalaureat
Probele scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie 2022 a examenului național de bacalaureat încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română, fiind organizate în 475 de centre.
Potrivit datelor transmise de comisiile județene/comisia ISMB de organizare a examenului de bacalaureat, 117.219 candidați (toate promoțiile) sunt așteptați să participe la prima probă (Limba și literatura română). Reamintim că există candidați din promoțiile anterioare care susțin doar una sau două probe, celelalte fiind promovate și recunoscute în sesiunile precedente.
Marți, 21 iunie, este programată proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie) iar miercuri, 22 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie.
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.
Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu cel mult două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către comisiile județene, în baza prevederilor Procedurii nr. 25.464/11.02.2022 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.
Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.
În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.
Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Afișarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație publică subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să parcurgă, cumulat, următoarele etape/condiții: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; media notelor obținute la probele scrise trebuie să fie 6 (cel puțin).
Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul poate fi apelat gratuit în perioada 20 - 23 iunie, între orele 8:00 - 16:00.
Potrivit unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale candidaților din județul Călărași vor fi evaluate digitalizat în cadrul unui program-pilot derulat în premieră în acest an.
A.F.

Un bărbat care a fost mușcat de un câine maidanez în Iaşi s-a adresat instanței și a obținut despăgubiri de...820
Reprezentanții Primăriei Hârșova le reamintește locuitorilor faptul că își pod depune actele necesare...415
Temperaturile vor rămâne apropiate de normalul perioadei în primele două săptămâni din august, ușor mai ridicate...464
Secretarul de stat din MAI, Raed Arafat, a vorbit, miercuri seară, de la Guvern, despre perioada caniculară, cu...699


ConstanțaUmiditate: 91%
Vânt: 3.98 m/s
Presiune: 1005 milibari

Echipa CS Universitatea Craiova a învins duminică, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, într-un meci din etapa a cincea a...112
David Popovici s-a calificat, duminică, în finala probei de 200 m liber din cadrul Campionatului European de nataţie...240
România a obţinut medalia de aur la proba de sărituri de la Campionatul European desfăşurat la Munchen, în...412
Duminică, 14 august, a fost organizată o conferință de presă în vederea partidei de fotbal pe care echipa Farul...242


Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră - 12:15, se...295
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de duminică, 14 august a.c., în...596
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul dimineții de duminică, în jurul orei...370
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, sâmbătă noapte, 13 august, în stațiunea...1515
Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, critică angajarea la Banca Națională a celebrei astroloage...422
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, că este nevoie de solidaritate între generaţii pentru a depăşi cu bine...339
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că...744
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a negat, vineri, că ar exista intenţia unei remanieri guvernamentale, menţionând...427
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3572
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2839
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5363
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4176
Vestea că actrița Anne Heche a făcut un accident fatal a generat un val de mâhnire printre fani și apropiați...119
Formaţia Rage Against The Machine a anunţat că anulează concertele din august şi septembrie din cauza stării de...98
O nouă producţie de la Globe Theatre din Londra, care explorează viaţa Ioanei d'Arc, o va înfăţişa pe legendara...94
Şapte oraşe britanice sunt finaliste în procesul de selecţie a gazdei următoarei ediţii a Eurovision care, din...97
Congresul american a adoptat definitiv planul masiv de investiţii pentru climă şi sănătate al lui Joe Biden, o...96
Familiile victimelor atentatului de la Jocurile Olimpice de la München vor boicota comemorările de anul acesta din...106
Numărul migranţilor înecaţi sau daţi dispăruţi în Marea Mediterană s-a ridicat la 1.200 în prima jumătate a...83
Unsprezece persoane, între care doi copii, au fost ucise vineri într-un atac armat în Muntengru, iar alte şase au...82
”Iarba de aur” sau ”Fierea pământului”, cum mai este numită Ţinatura este unul dintre remediile naturiste...93
Semințele de pepene sunt benefice organismului nostru. Acestea oferă un raport de proteine și minerale ce pot fi...105
Românii de până la 40 de ani au fost îndemnați de către ministrul Sănătății Alexandru Rafila să ridice...105
Un alt tip de cafea care ne dă energie, este gustoasă şi sănătoasă este invenţia unui medic nutriţionist român,...111