REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.7° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.7° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Madame Tussauds din Londra a retras statuia lui Kanye West din spaţiul destinat vizitatorilor

Madame Tussauds din Londra a retras statuia lui Kanye West din spaţiul destinat vizitatorilor

A.F. 28 octombrie 2022 | 00:00 283

Muzeul Madame Tussauds din Londra a retras statuia de ceară care îl înfăţişează pe Kanye West din spaţiul destinat vizitatorilor, informează DPA şi PA Media.

Ye (Kanye West)

Statuia rapperului american, care şi-a schimbat legal numele în ''Ye'', a fost mutată într-o arhivă a muzeului, citează Agerpres.

Decizia a survenit după ce mai multe companii, printre care şi Adidas, au renunţat la parteneriatele cu West şi după ce rapperul a fost eliminat din lista miliardarilor realizată de Forbes ca urmare a remarcilor sale controversate.

''Statueta lui Ye (Kanye West) a fost retrasă din spaţiul expoziţional şi mutată în arhivă'', a declarat o purtătoare de cuvânt a Madame Tussauds din Londra.

''Fiecare personalitatea îşi câştigă locul la Madame Tussauds Londra, iar noi ţinem cont de părea vizitatorii noştri şi de cea a publicului în ceea ce priveşte personalităţile pe care se aşteaptă să le vadă în expoziţie''.

Figurina a fost dezvăluită în 2015 alături de o statuie din ceară a soţiei din acea vreme a rapperului, Kim Kardashian.

West a fost inclus mai devreme anul acesta pe poziţia 1.513 în lista bogaţilor Forbes, cu o avere de 2 miliarde de dolari obţinută din brandurile de modă pe care le deţine şi din parteneriatele cu Adidas.

Sursa foto: Madame Tussauds London/Facebook.com

Marţi, compania germană de încălţăminte sportivă Adidas a spus că pune capăt fabricării Yeezy, o colaborare cu West, din cauza remarcilor antisemite ale rapperului în media.

Forbes estimează acum că averea lui West se ridică la 400 de milioane de dolari - provenind din ''imobiliare, cash, catalogul muzical şi o participaţie de 5% în firma de articole pentru modelare corporală a fostei soţii, Kim Kardashian, Skims''.

Agenţia de talente CAA a anunţat că a renunţat la contractul cu West, iar casa de modă Balenciaga ar fi rupt de asemenea legătura cu rapperul de 45 de ani.

Un documentar finalizat despre West a fost abandonat.

Rapperul a fost criticat la începutul acestei luni pentru că a purtat un tricou ''White Lives Matter'' la prezentarea celei mai recente colecţii ale sale în cadrul Săptămânii Modei de la Paris.

Recent, fosta lui soţie, Kim Kardashian, în vârstă de 42 de ani, şi membri ai familiei acesteia au făcut apel la sfârşitul ''violenţei teribile şi a retoricii pline de ură'' împotriva comunităţii evreieşti.

Directorul executiv Spotify, Daniel Ek, a declarat pentru agenţia de ştiri Reuters că remarcile lui West sunt ''groaznice'', dar că muzica sa va rămâne pe platformă.

Ek a mai precizat că va fi decizia casei de discuri a rapperului, Def Jam deţinută de Universal Music, să retragă conţinutul dacă vor fi obligaţi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272