REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.1° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
11.1° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Magistrații s-au pronunțat în DOSARUL REFERENDUMULUI din 2012, de la Constanța!

Magistrații s-au pronunțat în DOSARUL REFERENDUMULUI din 2012, de la Constanța!

Replica API 8 mai 2021 | 18:35 2311

Andronic Georgiana, Covaliuc Răzvan Alexandru și Pușcașu Mariana au fost trimiși în judecată, pe 15.01.2019, pentru falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale (secție de votare din Lumina), fiind vorba de referendumul din 2012 privind demiterea președintelui României de la acea vreme, Traian Băsescu. Pe 5.02.2021, magistrații Judecătoriei Constanța s-au pronunțat în cauză, dar decizia nu a fost definitivă, apelul urmând să se judece pe 23.09.2021.

”Renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul C R- A, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale. Aplică inculpatului C R- A un avertisment ce urmează a-i fi comunicat la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. II. Renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpata P M, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale. Aplică inculpatei P M un avertisment ce urmează a-i fi comunicat la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. III. Stabileşte în sarcina inculpatei A G, pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale. Amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, potrivit minutei judecătorești.

Decizia Judecătoriei Constanța nu este definitivă, iar apelul urmează a se judeca pe 23.09.2021.

Amintim că, prin rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: ”Cu ocazia desfăşurării Referendumului naţional din data de 29.07.2012, învinuiţii au introdus în urnă un număr suplimentar de buletine de vot, corespunzător unui număr de persoane care nu s-au prezentat la urne şi a căror semnătură a fost executată în fals, denaturând, în acest mod, realitatea datelor înscrise în documentele întocmite la nivelul biroului electoral. Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie".

Citește detalii aici: Fraude la referendum: Procurorii au început urmărirea penală împotriva celor 13 membri ai secţiilor de votare din Lumina

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
prea repede, prea repede, dpar noua ani? Eu ieseam la pemsie, cu un singur caz!
6
1
Inca un mare FAS in lumea justitiei! Se joaca cu viata oamenilor precum copiii cu jucariile. Sa stai in stres 10 ani , si apoi nu exista fapta.
12
1
E, asa da! Acum am inteles de ce ies magostratii la pensie la 50 ani cu pensii speciale imense. Pentru ca sunt buni la suflet. Sunt inimosi si dau pedepse cu iertare.
12
1

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468