REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
11.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Mai multe localuri din Constanța, amendate pentru nerespectarea legii!

Mai multe localuri din Constanța, amendate pentru nerespectarea legii!

Replica API 28 februarie 2022 | 23:49 923

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Secțiile 2 și 3 Poliție au desfășurat, noaptea trecută, 26 februarie, în intervalul orar 18.00 - 2.00, acțiuni pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea practicării prostituției și a faptelor de proxenetism, precum și pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19. Dintre localurile amendate de polițiștii constănțeni amintim de Zagora, Aqua by The Sea, Andante Cafetăria.

Astfel, au fost legitimate peste 200 de persoane și au fost verificați aproximativ 40 de operatori economici.

În urma activităților, au fost aplicate 152 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 71.000 de lei, dintre care 69 la Legea 55/2020 și 77 la Legea 61/1991.

Fără certificat vedere în localuri

Polițiști din cadrul Secției 2 s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că, într-un local de pe strada Cișmelei, s-a permis accesul unor persoane care nu dețineau certificat verde. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.

Polițiști din cadrul Secției 2 s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că, în trei săli de jocuri din municipiul Constanța, s-a permis accesul unor persoane care nu dețineau certificat verde. Administratorii celor 3 societăți comerciale au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare totală de 4.000 de lei.

Polițiști din cadrul Secției 3 s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că, în două săli de jocuri din municipiul Constanța, s-a permis accesul unor persoane care nu dețineau certificat verde. Administratorii celor 2 societăți comerciale au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei.

Localuri deschide după ora 22:00

Totodată, în urma verificărilor pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19, polițiști din cadrul Secției 3 au constatat faptul că două localuri erau deschise publicului după ora 22.00, iar în interior se aflau mai multe persoane.

Administratorii celor 2 societăți comerciale au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei.

La data de 26 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier, Serviciului Acțiuni Speciale, Poliției stațiunii Eforie, Poliției municipiului Mangalia și cei ai Secțiilor 3 și 9 Rurale, au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a faptelor cu violență, a infracțiunilor contra patrimoniului, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, în localitatea Eforie.

Au fost legitimate aproximativ 110 persoane și au fost controlate 50 de autovehicule. Totodată, au fost verificați 16 operatori economici, cu privire la respectarea prevederilor Legii 55/2020.

În urma acțiunilor, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 10.000 de lei.

Polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 1 permis de conducere.

Exemple:

În urma activităților din teren, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că, în incinta a două societăți comerciale, se comercializau băuturi alcolice (regim bar).

Administratorii celor 2 societăți comerciale au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare totală de 5.000 de lei, potrivit Legii 55/2020, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea activității operatorilor economici pe o perioadă de 30 de zile.

Activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale

La data de 26 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche-2 Mai, Secției 3 Rurală Mangalia și ai Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și au fost verificate 43 de autovehicule.

Au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 13.000 de lei. Totodată, a fost reținut, în vederea suspendării, 1 permis de conducere.

A.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mangalia,maritimo,petreceri pina la 24.unde sinteti???
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468