REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.4° Constanța Mar., 21 Mai 2024
Anul XX Nr. 6736
20.4° Constanța Marți, 21 Mai 2024 Anul XX Nr. 6736
 

Manchester City a câştigat 300 de milioane de lire sterline graţie triplei din acest sezon

Manchester City a câştigat 300 de milioane de lire sterline graţie triplei din acest sezon

Victor ROTARU 16 iunie 2023 | 00:00 669

Manchester City a câştigat aproape 300 de milioane de lire sterline (348,8 milioane de euro) graţie celor trei competiţii pe care le-a cucerit în acest sezon - Liga Campionilor, campionatul şi Cupa Angliei - şi se pregăteşte să facă investiţii importante în jucători, pentru a-şi păstra supremaţia în fotbalul englez şi în cel european, scrie cotidianul The Telegraph.

Manchester City a castigat 300 de milioane de lire sterline gratie triplei din acest sezon

"După ce a încasat circa 180 de milioane de lire pentru câştigarea Premier League, aproximativ 110 milioane de lire pentru succesul din Champions League şi 4 milioane de lire pentru victoria din FA Cup, în afara veniturilor record şi a sumelor uriaşe provenite din vânzarea de jucători în ultimele sezoane, Pep Guardiola (antrenorul lui Manchester City - n.red.) ar putea beneficia de o sumă enormă pentru transferuri în această vară", scrie publicaţia britanică.

Conform The Telegraph, principalele ţinte ale "cetăţenilor" pentru perioada de mercato din această vară sunt croaţii Mateo Kovacic, mijlocaşul rivalei Chelsea Londra, şi Josko Gvardiol, fundaşul central al echipei RB Leipzig, precum şi internaţionalul spaniol de tineret Gabriel Veiga, de la formaţia Celta Vigo.

Oficialii lui Manchester City depun totodată eforturi pentru a-l convinge pe germanul Ilkay Gundogan, aflat la final de contract, să rămână pe Etihad Stadium şi în sezonul viitor.

The Telegraph precizează totodată că tripla reuşită în acest sezon de Manchester City îi va aduce un bonus de cinci milioane de lire sterline golgheterului norvegian Erling Haaland, conform prevederilor din contractul pe care acesta l-a semnat în momentul transferului său de la Borussia Dortmund, în urmă cu un an.

În vârstă de 22 de ani, Haaland a marcat 52 de goluri în 53 de meciuri disputate în tricoul lui Manchester City pe parcursul sezonului recent încheiat (36 de goluri în Premier League, un nou record, 12 în Liga Campionilor şi 3 în Cupa Angliei şi 1 în Cupa Ligii engleze), potrivit agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
citeste si becali aceste cifre? sau sa-l puna pe mm, sa-i citeasca!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
392234462419
5/49
22315123624
joker
61933284515