REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
14.3° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Marius Onicel zice că a găsit un pistol pe plajă, în timp ce făcea jogging

Marius Onicel zice că a găsit un pistol pe plajă, în timp ce făcea jogging

Virgil STOIAN 21 decembrie 2022 | 00:00 2575

Marius Onicel, cel mai ”cuminte” din clanul Onicel, din Mangalia, a fost condamnat în noiembrie 2021 la 5 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce la domiciliul lui a fost găsit un revolver model Detective Spet, calibru 9 mm, şi un număr de 3 cartuşe cu gaz nepercutate şi 2 tuburi percutate.

Marius Onicel în timpul unui scandal

A fost trimis în judecată și, din cauza unui viciu de procedură, mai exact, greșita citare, Curtea de Apel Constanța a decis trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. La rejudecare, Onicel a primit tot 5 luni de închisoare cu suspendare.

Magistrații din cadrul Judecătoriei Mangalia au decis condamnarea lui Marius Onicel la 5 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Sentința a fost dată pe 15 noiembrie 2022 și nu este definitivă.

Ce zic procurorii

Potrivit rechizitoriului, în baza mandatului de percheziţie domiciliară, emis la data de 9.01.2020 de Tribunalul Constanţa, a fost efectuată o percheziţie la imobilul unde locuia Marius Onicel. În timpul efectuării percheziţiei, lucrătorii de poliţie au găsit în hol, pe raftul unui dulap, într-o borsetă, un revolver model Detective Spet, calibru 9 mm, şi un număr de 3 cartuşe cu gaz nepercutate şi 2 tuburi percutate. Inculpatul a declarat că l-a găsit în urmă cu doi ani, în timp ce alerga singur pe malul mării, în Vama Veche.

Marius Onicel face parte din clanul Onicel, cunoscut ca fiind implicat în infracționalitatea de tip organizat fiind cercetat de către DIICOT pentru fapte de constituire a unui grup infracțional organizat.

Cei trei frați Onicel

Despre clanul Onicel

Cristian Gheorghe Onicel este o mai veche ”cunoștință” a oamenilor legii. Acesta a fost cercetat în mai multe dosare penale, ajungând la închisoare. Spre exemplu, pe vremea când avea doar 16 ani, a fost cercetat pentru viol. Totul s-a petrecut în 2004. Mai exact, în ianuarie 2004, Cristian Gheorghe Onicel a cunoscut-o la o sală de forţă din Mangalia pe Ionela C., în vârstă de 13 ani. S-au împrietenit, iar la scurt timp el i-a propus fetei să întreţină relaţii sexuale, lovindu-se de un refuz. La scurt timp, în timp ce Ionela se afla la o sală de internet cu nişte prietene, Onicel, alături de Răzvan Viorel Amarie şi Laurenţiu Mădălin Răguşilă le-au propus fetelor să vină cu ei la domiciliul lui Daniel Nicula. Au fost refuzaţi, dar Ionela a fost ameninţată cu bătaia, motiv pentru care s-a trezit în respectivul imobil, unde indivizii au violat-o. Totul a ieşit la iveală după câteva săptămâni, când fata a prins curaj să povestească prin ce a trecut. În timpul cercetărilor, oamenii legii au descoperit că tinerii au mai violat o adolescentă imediat după aceea, fiind vorba de Georgiana Alexandra C., care avea atunci tot 13 ani. Pe tot parcursul anchetei, ei au negat că ar fi vinovaţi. Nici Daniel Onicel nu este mai breaz. Și el a fost cercetat în mai multe dosare, inclusiv pentru proxenetism. Spre exemplu, în 2011 era arestat și extrădat. Mai exact, se pare că era liderul unei grupări infracționale din Italia, care se ocupa cu prostituția. La fel și în 2008, când ar fi avut o rețea similară în Spania. Marius Onicel pare a fi cel mai ”cuminte” dintre cei doi, fiind implicat și el împreună cu frații săi în mai multe dosare, dar și într-un dosar care a implicat arme de foc, la Mangalia.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Niste gunoaie ordinare daca nu stati cuminti gunoaielor filipinezilor care va crescut filipinezii o sa va duceti la mititica multi ani
0
0
Niste paduchi nu aveau nici bani de taxi dadeau tepe i au dat lu unu care i a altoit bine de tot si lu alt taxi care era frasu p******r de ia mai plusat 2 ani la violul cu Georgiana de p****i ce erau nici nu stiau cui sa dea tepe odata la Neptun ia furat geanta lu una si i a schimbat lu altul telefonul cu unul stricat la din astea se pretau i a facut ala o cheie de nici nu stiu baieti lu Florica t*****a de unde li s a tras
2
0
Ziar de tomberon, știri despre gunoaie
4
2
ASA ARE SI PIAN POZA HAHAHAHHA
4
0
pe cine interesează prostiile astea de articole? Plm
3
3
In poza aia mai bine puneau 3 babuini in locul leilor.
11
0
Jegurillle astea nu au muncit o zi ,de unde au bani sa trăiască ,de unde au mașini?
10
1
Pai aia e arma pistol cu gaze ??!!
2
4

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108