REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
12.2° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Masacru într-o școală din Belgrad, mai mulți elevi au fost uciși

Masacru într-o școală din Belgrad, mai mulți elevi au fost uciși

Victor ROTARU 3 mai 2023 | 11:27 4985

Masacru într-o școală din Belgrad! Poliția a primit un apel cu privire la focurile de armă care s-au tras în școala Vladislav Ribnikar în jurul orei 8:40 AM, potrivit unui comunicat. Un adolescent a deschis focul.

Masacru intr-o scoala din Belgrad, mai multi elevi au fost ucisi

Suspectul, un elev în clasa a VII-a, a fost arestat. Declarația poliției a transmis că băiatul a tras mai multe focuri, folosind arma tatălui său, către alți elevi și către paznicul școlii.

Masacru intr-o scoala din Belgrad, mai multi elevi au fost ucisi

Totul a început în jurul orei 8:30, 9:30, ora României. Elevul agitat a început să se certe cu portarul. În momentul în care bărbatul a încercat să-l liniștească, a început să lovească cu piciorul în tot ce-l înconjura. Nu a durat mult până a scos o armă și l-a împușcat mortal pe portar. Apoi, a intrat într-o clasă la care preda profesoara de istorie căreia îi purta ură, după cum scrie presa de la Belgrad. A împușcat-o pe profesoară, care a căzut rănită la podea, şi a continuat să tragă.

Masacru intr-o scoala din Belgrad, mai multi elevi au fost ucisi

Școala Vladislav Ribnikar este situată chiar în centrul Belgradului. Școlile primare din Serbia au opt clase.  Băiatul, care ar fi fost drogat, ar fi deschis focul imediat cum a intrat în școală. Mergea calm, ca și cum nimic nu prevestea tragedia.

Update:

Bilanțul morților a ajuns la 9.

Update 2:

Copilul care a ucis 8 colegi de școală și pe paznicul unității de învățământ își planificase atacul în urmă cu o lună, a precizat poliția sârbă, într-o declarație de presă. Elevul de 14 ani a ucis șapte fete, un băiat și un gardian. Alți șase elevi și profesoara de istorie au fost răniți și se „luptă pentru viața lor”, a mai transmis directorul poliției din Belgrad, Veselin Milić.

Update 3:

Tatăl băiatului suspectat că a ucis nouă persoane, inclusiv un agent de securitate, în această dimineață la Școala Elementară „Vladislav Ribnikar” din Belgrad, a fost arestat, a declarat ministrul de Interne, Bratislav Gašić, într-o conferință de presă.

Acesta a declarat că ambele pistoale care au fost găsite în posesia băiatului erau deținute legal de tatăl său.

„Părintele susține că avea mai multe arme și le ținea închise. Avea mai multe arme din 2016 și 2017 și că seiful avea un cod. Evident, copilul avea codul din moment ce a reușit să pună mâna pe acele două arme”, a spus Gašić.

Acesta a adăugat că, potrivit unor informații neoficiale, băiatul a fost dus la vânătoare de tatăl său și așa a învățat să tragă cu arma.

Masacru intr-o scoala din Belgrad, mai multi elevi au fost ucisi

Băiatul de 14 ani care a comis masacrul, fiul unui medic celebru

Băiatul de 14 ani care a comis masacrul de la școala primară din Belgrad este fiul unui medic celebru, care provine dintr-o familie cunoscută și respectată în țară, potrivit presei sârbe. Elevul care a deschis focul miercuri dimineață în școala primară „Vladislav Ribnikar” din centrul capitalei Serbiei este fiul lui Vladimir Kecmanović, radiolog celebru.

Până acum doi ani, doctorul Kecmanović a lucrat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Dedinje. Prof. Milovan Bojić, fost coleg de la acest centru medical, a spus pentru Novosti că medicul Kecmanović este un expert desăvârșit și o persoană cu calități umane excepționale.

Doctorul Kecmanović provine dintr-o familie distinsă, de intelectuali. Fiul lui, autorul masacrului soldat cu 9 morți și mai mulți răniți, ar proveni din prima lui căsătorie.

Băiatul ar fi furat cele două arme cu care și-a omorât colegii și un paznic de la tatăl său, care este colecționar de arme. Presa sârbă spune că băiatul era un elev exemplar, fără probleme de comportament.

 

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nici noi nu suntem departe, ar trebui test antidrog la intrare ca pe vremea pandemiei !
8
3
Afara cu gunoiul de la aur din parlament !
4
6
O statistica din urma cu cativa ani vorbea de 90% din populatia din serbia care avea arme de foc letale acasa. Cam ca in sua unde numarul copiilor morti in incidente cu arme de foc este mai mare decat al celor morti in accidentele rutiere. Cand absolut oricine are acces la arme de foc letale un incident dramatic ca asta este cu certitudine de asteptat. Este numai de mirare ca nu au fost incidente mult mai frecvente la cate arme sunt acolo la populatie. Bine ca nu avem si noi arme la discretie dar exista cateva categorii de “speciali” care au arme la domiciliu ceea ce este ingrijorator. Au fost si la noi vreo cateva mici incidente cu morti prin impuscare in anii trecuti si nu erau arme de vanatoare si cu siguranta vor mai fi. Rational armele de foc letale ar trebui trebui interzise complet dar cine mai este rational azi intre cei care fac legile ? aproape nimeni
7
2
Mai bine venea în parlamentul r*mâniei și ciuruia la greu
11
2

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468