REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
13.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Mazăre ia încă un mandat de primar, cu 62,78%, Chiru ia 13,51%, Palaz - 8,79%

Mazăre ia încă un mandat de primar, cu 62,78%, Chiru ia 13,51%, Palaz - 8,79%

Replica API 12 iunie 2012 | 00:00 118

Primarul Constanţei nu crede că USL l-ar fi ajutat în câştigarea alegerilor

Primarul Constanţei nu crede că USL l-ar fi ajutat în câştigarea alegerilor

Actualul primar al Constanţei, Radu Mazăre, ocupă poziţia de lider cu 62,78%, detaşându-se de locul doi, respectiv Christian Gigi Chiru (APC) - 13,51% şi Claudiu Palaz (UNPR) - 8,79%, potrivit datelor parţiale prezentate luni, ora 17.00 de către BEM. Astfel, au fost centralizate şi validate buletinele din 195 de secţii de votare dintr-un total de 197 existente la nivelul municipiului Constanţa, însemnând un procent de 98,98%. S-au prezentat la urne 136.791 de persoane (51,87%). Dintre aceştia, 61,07% au ales la Consiliul Local USL, 12,74 - APC şi 10,14% PP-DD. În ceea ce priveşte opţiunile de vot exprimate pentru primar, menţionăm că s-au prezentat la urne 138.263 de alegători. Menţionăm că numărătoarea voturilor va continua, din cauza procedurii greoaie de scanare a proceselor verbale. Alianţa cu PNL (USL-ul) nu l-ar fi ajutat în câştigarea alegerilor pe Radu Stefan Mazăre. Edilul spune că nu a intrat în această luptă electorală fără să ştie pe ce se bazează. "Sincer? Nu. Nu cred că m-a ajutat alianţa cu PNL, pentru că electoratul meu este cam acelaşi, să nu vă imaginaţi că am intrat în lupta electorală în cel de-al patrulea mandat fără să ştiu pe ce mă bazez. Am avut nişte sondaje, nu am vrut să le fac publice ca să nu spuneţi că mă umflu sau mă laud. Cred că e un lucru foarte bun alianţa cu PNL. De fapt, să ştiţi că am vorbit cu senatorul Puiu Haşotti şi cu Victor Ponta la începutul verii trecute privitor la această alianţă, deci cred că este un lucru bun. Nu cred că m-a ajutat, voi ştiţi că orice lucru se întâmplă bun, se întâmplă rău, în Constanţa, e legat de Mazăre".

Mazăre: Voi fi ca şi până acum primarul tuturor

"Pot să vă spun că, după numărarea a 50 la sută din secţiile de vot, sunt noul şi următorul primar al Constanţei, la al patrulea mandat, cu aproximativ 65 la sută. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au votat, vreau să le spun constănţenilor că voi fi ca şi până acum primarul tuturor, vreau să le spun că voi avea grijă de ei, vreau să le spun că voi continua toate programele şi politicile pe care le-am făcut până acum pentru că procentul obţinut îmi confirmă faptul că am avut dreptate şi atunci când am avut grijă cu proiecte şi cu programe sociale, dar şi atunci când ne-am străduit să promovăm turismul sau când am făcut locuinţe ieftine pentru tineri". De menţionat că, potrivit rezultatelor parţiale oficiale de la BEJ, ora 17.00, Nicuşor Constantinescu ocupă poziţia de lider la CJC cu 62,09%, detaşându-se de locul doi, respectiv Florin Gheorge (PDL) - 14,51% şi Marian Vasiliev (PP-DD) - 11,12%.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272