MB: Sprijinul public pentru Charles a scăzut, însă jumătate dintre britanici sunt mulţumiţi de rege
MB: Sprijinul public pentru Charles a scăzut, însă jumătate dintre britanici sunt mulţumiţi de rege
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSprijinul public pentru regele Charles al III-lea a scăzut de când acesta a urcat pe tronul Marii Britanii, însă aproape jumătate dintre britanici sunt de părere că monarhul face o treabă bună, potrivit unui sondaj publicat cu o săptămână înainte de încoronare, în timp ce nora sa, Kate, a devenit cel mai apreciat membru al familiei regale britanice, relatează Reuters.
Sondajul Ipsos publicat vineri arată că 49% dintre britanici sunt de părere că Charles, care va fi încoronat oficial pe 6 mai, face o treabă bună, comparativ cu 9% care au o opinie diferită.
Aproape o treime dintre cei chestionaţi nu au avut nicio opinie.
Nivelul de aprobare a scăzut de la 61% în septembrie anul trecut, după ce Charles i-a succedat la tron mamei sale, regina Elisabeta a II-a.
"Cu mai puţin de două săptămâni înainte de încoronare, regele Charles poate fi mulţumit să afle că jumătate dintre britanici cred că el face deja o treaba bună, cifre pe care ultimii premieri le-ar invidia", a declarat Kelly Beaver, directorul executiv al Ipsos Marea Britanie şi Irlanda, citează Agerpres.
Un sondaj separat Ipsos a arătat, de asemenea, că 57% dintre britanici sunt mulţumiţi de modul în care Charles îşi face treaba, cu 8 puncte procentuale în scădere faţă de un sondaj similar realizat în mai anul trecut.
În ceea ce priveşte membrul casei regale preferat de britanici, Kate, prinţesă de Wales, a ocupat prima poziţie înaintea soţului ei, moştenitorul tronului, prinţul William, urmaţi de "oricare dintre nepoţii regelui", şi apoi de sora regelui Charles, prinţesa Anne.
Printre membrii cel mai puţin preferaţi de britanici s-au numărat prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, precum şi soţia regelui, Camilla, devenită regină consoartă, potrivit sondajului Ipsos.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
3.8° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)