REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
18.1° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Migranţi: Câteva minute de reuniune la frontiera dintre Mexic şi SUA

Migranţi: Câteva minute de reuniune la frontiera dintre Mexic şi SUA

A.F. 18 octombrie 2022 | 00:00 303

Pe un pod improvizat montat pentru a traversa fluviul care marchează frontiera dintre Mexic şi Statele Unite, Epifanio Carrillio cade în braţele fiului său Arturo, cu care nu a vorbit de 16 ani decât la telefon, transmite AFP.

Poartă pe mână numărul 144: cel care i se atribuie la coada care cuprinde sute de familii, ca şi a lui, pe care emigraţia le-a destrămat, de o parte şi de alta a frontierei, citează Agerpres.

"Să-l strâng în braţe este o mare satisfacţie, acest moment umple un gol în inimile noastre de părinţi", a spus bărbatul de 75 de ani, locuitor în Ciudad Juarez.

Operaţiunea Hugs not walls (Îmbrăţişări, nu ziduri), organizată din 2016 de organizaţii civile din Statele Unite care ajută imigranţii ilegali, a reunit sâmbătă 210 familii ai căror membri nu se mai văzuseră de ani buni

Îmbrăţişări, zâmbete şi lacrimi au şters simbolic frontiera dintre oraşul mexican Ciudad Juarez şi El Paso, în Statele Unite.

Până şi temuta patrulă de frontieră americană şi-a relaxat supravegherea în timpul acestor reuniuni, care au avut loc la câţiva metri de uriaşul zid care desparte cele două ţări, într-o zonă de obicei cu acces interzis.

O replică a Statuii Libertăţii a împodobit una dintre căile de acces la podul pietonal temporar.

Imigranţii mexicani fără acte erau îmbrăcaţi în galben, rudele lor în albastru, iar organizatorii în roşu, pentru a uşura lucrurile.

Claudia Blassi, originară din Oaxaca, la 2.300 de kilometri sud de Ciudad Juarez, avea 21 de ani când şi-a văzut ultima dată mătuşa, Gloria Cruz.

În prezent în vârstă de 44 de ani, ea nu şi-a putut ascunde nervozitatea şi emoţiile care au cuprins-o când s-a reunit cu mătuşa ei de 60 de ani şi cu alţi membri ai familiei.

"Îi sunt foarte recunoscătoare lui Dumnezeu şi oamenilor care au creat acest program care mi-a permis să-i văd, să-i strâng în braţe chiar dacă a durat doar trei, cinci minute", a povestit ea.

Pentru Fernando Garcia, directorul Border Network for Human Rights, unul dintre organizatorii acestei operaţiuni, ideea este de a permite ca "familiile care au fost destrămate şi separate de politica migratorie a Statelor Unite să poată fi din nou reunite".

"Este un moment de iubire şi omenie, de unire şi speranţă, dar şi de protest", a continuat el.

Garcia a insistat asupra faptului că "deportările şi separările de familie nu s-au oprit" sub administraţia preşedintelui democrat Joe Biden care "a promis multe" în ceea ce priveşte o politică mai umană faţă de migranţi.

În 2021, numărul imigranţilor mexicani în Statele Unite a fost de 11,9 milioane, faţă de 11,5 milioane în 2020, potrivit unui raport al băncii spaniole BBVA, bazat pe date oficiale din ambele ţări.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108