REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Mircea Geoană: Nu e prea târziu ca Antonescu să înveţe diferenţa între politician şi om de stat

Mircea Geoană: Nu e prea târziu ca Antonescu să înveţe diferenţa între politician şi om de stat

Replica API 15 februarie 2014 | 00:00 203

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, vineri, că poate nu este prea târziu ca liberalul Crin Antonescu să înveţe diferenţa dintre un simplu politician şi un om de stat, care înţelege că Guvernul, Preşedinţia şi Parlamentul sunt mai mult decât suma partidelor sau politicienilor care le conduc. "Proiectele bune pentru ţară nu sunt pesediste sau liberale sau pedeliste. Guvernul României, ca şi Preşedinţia sau Parlamentul, reprezintă mai mult decât suma partidelor sau politicienilor ce le ocupă vremelnic. Asta face diferenţa dintre un simplu politician şi un om de stat. Poate nu e prea târziu ca domnul Antonescu să înveţe asta", a precizat, vineri, Mircea Geoană, pe contul său de Facebook. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, la B1Tv, că dacă liberalii din Guvern nu i-au spus premierului că Mircea Geoană nu poate fi numit reprezentant al unui Cabinet din care face parte PNL, atunci este vina acestora, nu a lui Victor Ponta. Antonescu a precizat că nu a fost informat despre numirea lui Geoană, ci a aflat din presă. "Nu am ce să îi reproşez domnului Ponta. Dacă liberalii din Guvern au avut ştiinţă de chestiunea asta şi nu i-au spus domnului Ponta că îl poate numi pe domnul Geoană reprezentant al său personal unde vrea, dar nu şi al Guvernului din care facem parte, atunci e vina lor (...) Şi nu are importanţă al cui reprezentant şi pe lângă cine este domnul Geoană, hai să fim serioşi", a spus Antonescu. Mircea Geoană a fost numit de premierul Victor Ponta drept Înalt Reprezentant al Primului-Ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice şi de diplomaţie publică, post înfiinţat în cadrul Cancelariei premierului. Activitatea lui Mircea Geoană va fi onorifică şi neremunerată. Numirea în funcţie a fost efectuată prin decizie semnată de Ponta.

sursa: romaniatv.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108