REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Moga compara protestele bugetarilor cu Rascoala de la 1907

Moga compara protestele bugetarilor cu Rascoala de la 1907

Replica API 27 octombrie 2010 | 00:00 164

Senatorul PSD sustine manifestarile sindicalistilor

Senatorul PSD sustine manifestarile sindicalistilor

Potrivit senatorului PSD Nicolae Moga, primarii PSD din judeţul Constanţa nu mai rabdă "guvernarea portocalie". El este de părere că după greva funcţionarilor din Ministerul de Finanţe, acţiunea angajaţilor din Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) şi a primarilor PSD din Cumpăna, Năvodari şi Mangalia, a fost "o altă palmă binemeritată pe obrazul Guvernului".

Moga susţine că preşedintele CJC este indignat de faptul că primăriile au rămas fără fonduri şi nu îşi mai pot plăti nici măcar salariaţii. Acesta este principalul motiv pentru care unele primării au ales calea protestului. Moga aminteşte de situaţia de la Năvodari. "La Năvodari, edilul se confruntă cu altă aberaţie: plata cu penalizări a facturilor la electricitate. El se vede obligat de cadrul legal impus tot de guvernarea portocalie să achite contravaloarea curentului electric consumat în instituţie, la sfîrşitul lunii şi nu în data de 15, când este termenul real în contractul cu furnizorul, obşigându-l astfel pe primar la penalizări usturătoare. La Mangalia, funcţionarii poartă banderole albe pentru început. Oricum, cu toţii sunt hotărâţi să menţină protestul pe termen nelimitat, până la căderea Guvernului Boc", spune Moga. Senatorul PSD susţine că ne confruntăm cu o situaţie fără precedent, care e doar un semnal "din miile care se vor aprinde precum focurile pe culmile Răscoalei de la 1907, în toată ţara". "Noi ne alăturăm tuturor nemulţumiţilor prin depunerea moţiunii de cenzură. Sperăm că demersul notru politic va găsi ecourile suficiente şi în rândul celor care, până acum doar au murmurat contra propriului guvern şi mă refer la colegii din tabăra puterii. A venit momentul să nu ne mai ascundem nemulţumirile pe la colţuri, prin poteste pe şoptite, în grupuri restrânse. Orice aspect legat de activitatea Guvernului se discută aici, în Parlament, deşi Guvernul face tot posibilul spre a minimaliza eforturile şi rolul. Noi avem aceste pârghii. Nu ne rămâne decât să le folosim", încheie Moga.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108