Moldova spune că nu mai face față solicitărilor de cetăţenie din partea ruşilor, care au crescut după invazia rusă în Ucraina
Moldova spune că nu mai face față solicitărilor de cetăţenie din partea ruşilor, care au crescut după invazia rusă în Ucraina
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAutorităţile din Republica Moldova au declarat luni că întâmpină dificultăţi în a face faţă unei creşteri abrupte a cererilor de acordare a cetăţeniei depuse de persoane din Federaţia Rusă, o creştere care se înregistrează de când a început războiul din Ucraina, relatează Reuters.
„Situaţia geopolitică din regiune, creată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a generat o creştere a numărului de persoane care doresc să obţină cetăţenia moldovenească", a declarat agenţia guvernamentală care se ocupă de cetăţenie şi paşapoarte, potrivit News.ro.
„Având în vedere creşterea numărului de cereri de acordare a cetăţeniei moldoveneşti, Agenţia cere Guvernului să extindă termenul de examinare a cererilor la şase luni”, în loc de termenul actual de 20 de zile, a anunţat Agenţia de Servicii Publice. Instituţia a precizat că 70 la sută dintre solicitanţi sunt cetăţeni ruşi şi 20 la sută ucraineni, fără a oferi cifre specifice privind numărul celor care doresc să obţină cetăţenia Republicii Moldova, una dintre cele mai sărace ţări din Europa.
Republica Moldova, care în decembrie a primit aprobarea liderilor UE de a deschide negocieri de aderare la blocul comunitar, se bucură de un regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. În plus, cetăţenii moldoveni care pot dovedi că strămoşii lor au trăit pe teritoriul României Mari înainte ca o parte din acesta să fie inclus în Uniunea Sovietică în 1940 au dreptul să solicite cetăţenia română şi, prin urmare, pot deveni cetăţeni UE.
Populaţia Republicii Moldova din epoca sovietică, de 4,3 milioane de locuitori, s-a redus la aproximativ 2,5 milioane - fără a pune la socoteală enclava Transnistria condusă de separatiştii pro-ruşi - după ce aproape un milion dintre cetăţenii moldoveni au plecat în căutarea unei vieţi mai bune. Republica Moldova post-sovietică a dezvoltat legături strânse cu România, membră a Uniunii Europene. Guvernul pro-european al Republicii Moldova a denunţat invazia Rusiei în Ucraina din 2022 şi denunţă încercări ale Moscovei de a crea instabilitate şi chiar o tentative de lovitură de stat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
-0.1° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)
.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)