REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° ConstanÈ›a Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° ConstanÈ›a Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

'Mystify: Michael Hutchence', un documentar pentru a demistifica moartea solistului trupei INXS

'Mystify: Michael Hutchence', un documentar pentru a demistifica moartea solistului trupei INXS

Replica API 11 iulie 2019 | 00:00 454

Documentarul "Mystify: Michael Hutchence", care a fost prezentat săptămâna trecută la prestigiosul Festival de Film de la Karlovy Vary (Cehia) îşi propune să ofere o viziune mai apropiată faţă de solistul trupei INXS Michael Hutchence, dincolo de imaginea de star şi de senzaţionalismul care a înconjurat sinuciderea sa, potrivit regizorului Richard Lowenstein, relatează EFE.

Documentarul "Mystify: Michael Hutchence" alternează imaginile video personale cu altele în care solistul trupei australiene este văzut în intimitate, alături de scene din concerte, interviuri, păreri ale apropiaţilor şi mai ales ale fostelor sale iubite, printre care şi cântăreaţa Kylie Minogue.

Cineastul australian Lowenstein (1959), care a colaborat timp de 13 ani cu trupa INSX la videoclipuri de succes, precum 'Need you tonight' sau 'New Sensations', a declarat pentru EFE că intenţia sa a fost de a prezenta o mărturie cât mai reală despre viaţa şi moartea lui Michael Hutchence.

Cofondatorul trupei INXS avea 37 de ani când la 22 noiembrie 1997 a fost găsit fără viaţă în camera de hotel în care era cazat la Sydney. De ce o vedetă pop rock hotărâse să-şi ia viaţa într-un moment atât de strălucit al carierei sale este una dintre întrebările la care îşi propune să răspundă acest documentar.

Turneele lungi care îl ţineau departe de partenera şi de fiica lui ar fi putut avea un impact fatidic asupra acestui sfârşit nefericit, recunoaşte cineastul, care mărturiseşte că simte strângeri de inimă când îşi aminteşte de momentul în care a aflat despre moartea lui Michael Hutchence de care îl lega o mare prietenie.

"Am vrut ca oamenii care nu l-au cunoscut să renunţe la documentarele simpliste şi să aibă la îndemână un documentar fiabil care să-i prezinte povestea dincolo de cuceririle, de excesele şi de petrecerile sale", a spus Lowenstein.

El mărturiseşte că încă din prima zi în care a aflat că Hutchence a murit spânzurat cu propria curea în camera de hotel şi-a dat seama că această povestire trebuie spusă, deşi nu credea că va fi el cel care o va transpune pe marele ecran.

"Am crezut că se va găsi cineva să o relateze, eu nici măcar nu mă aveam în vedere pentru că eram prea apropiat de el. Ar fi fost o părere mult prea emoţională şi prea puţin obiectivă", a mărturisit el.

Lowenstein a trebuit să lase să treacă peste zece ani pentru a putea aborda această temă şi să relateze viaţa cântăreţului din punctul său de vedere, ca prieten apropiat. Chiar şi aşa recunoaşte că a avut multe dificultăţi pentru a da focalizarea pe care şi-o dorea pentru acest film care a fost deja prezentat în cinematografele din Australia.

Nu a dus lipsă de surse: el a intervievat atât fostele prietene ale cântăreţului cât şi restul componenţilor INXS, precum şi vedete şi prieteni ai artistului, precum solistul trupei U2, Bono.

"Am vrut să fac un documentar diferit de ceea ce suntem obişnuiţi să vedem, cu oameni vorbind constant. Nu voiam decât videoclipuri cu el, pentru că nu era nimeni mai nimerit decât Michael Hutchence să se reprezinte pe el însuşi", a explicat Lowenstein.

Unul dintre aspectele pe care dorea să le redea era viziunea lui Hutchence asupra femeilor pentru care avea un mare respect, fiind foarte conştient de drepturile lor.

"Era un artist de talia lui Mick Jagger, Jim Morrison sau John Lennon. Pentru noi a fost un erou naţional", a asigurat cineastul despre compatriotul său.

Trupa INXS a atins o mare popularitate în anii 80 şi 90, mai ales în Australia, dar şi în ţări ca Franţa, Argentina, Marea Britanie şi SUA.

Lungmetrajul a făcut parte din Selecţia Oficială a festivalului de la Karlovy Vary, deşi nu putea aspira la Globul de Cristal, având în vedere că a fost prezentat în aprilie la Festivalul Internaţional de Film de la Tribeca. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108