NATO: O ţară nu se poate alătura Alianţei cât timp se află în mijlocul unui război
NATO: O ţară nu se poate alătura Alianţei cât timp se află în mijlocul unui război
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPorţile NATO rămân deschise pentru noi membri, însă o ţară nu se poate alătura Alianţei cât timp se află în mijlocul unui război, a declarat la Oslo, ministrul de externe german Annalena Baerbock, potrivit Reuters.
'Politica NATO a porţilor deschise rămâne în vigoare, dar, în acelaşi timp, este clar că nu putem vorbi despre acceptarea de noi membri (care sunt) în mijlocul unui război', le-a spus ea reporterilor în marja reuniunii şefilor diplomaţilor din statele membre.
La rândul său, ministrul de externe francez Catherine Colonna a afirmat că Alianţa are nevoie să gândească ce fel de garanţii de securitate poate oferi Ucrainei.
Prezent şi el la reuniunea de două zile de la Oslo, ministrul eston Margus Tsahkna a spus că Ucrainei ar trebui să i se ofere o 'cale foarte clară' spre aderarea la NATO.
'Trebuie să avem o cale foarte credibilă pentru Ucraina pentru a deveni membru NATO', a pledat de asemenea ministrul de externe al Finlandei, Pekka Haavisto, potrivit agerpres.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
6.6° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)
.jpeg_t.jpeg)
