REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.9° Constanța Sâm., 10 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7608
19.9° Constanța Sâmbătă, 10 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7608
 

Noapte de coșmar pentru locuitorii din nordul județului Tulcea: au fost detectate 2 ținte aeriene la granița cu Ucraina

Noapte de coșmar pentru locuitorii din nordul județului Tulcea: au fost detectate 2 ținte aeriene la granița cu Ucraina

Lorena CRISTEA 10 octombrie 2026 | 09:03 346

Un nou mesaj RO-Alert a fost trimis pentru locuitorii din zona de nord a județului Tulcea în noaptea de vineri spre sâmbătă, 9-10 octombrie, după ce sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat o țintă aeriană în apropierea localității Periprava. Alerta a fost trimisă la ora 00:17 și a încetat la 00:40.

Noapte de cosmar pentru locuitorii din nordul judetului Tulcea: au fost detectate 2 tinte aeriene la granita cu Ucraina

"În noaptea de 9 spre 10 octombrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană care evolua în spațiul aerian ucrainean, la aproximativ 20 km nord de localitatea Periprava, în proximitatea frontierei cu România.

Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită, au decolat de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, iar la ora 00.17 a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Alerta aeriană a încetat la ora 00.40.", au precizat MApN. 

O altă avertizare a fost trimisă la ora 02:18, după ce sistemul de supraveghere radar a detectat o nouă țintă, de data aceasta în zona localității Chilia. Alerta aeriană a încetat la ora 03:13. Precizăm că nu au fost detectate pătrunderi în spațiul aerian național. 

"Ulterior, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o nouă țintă aeriană care evolua în spațiul aerian ucrainean, în zona localității Chilia, la aproximativ 15 km est de Vâlcove.

La ora 02.18, a fost transmis un nou mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului Tulcea.

Alerta aeriană a încetat la ora 03.13.

Nu au fost detectate pătrunderi în spațiul aerian național.", au mai transmis MApN. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Consumati deampulea kerosen ca va ataca dreaku pe voi
0
0