REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
11.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Nu doar România a aruncat banii degeaba pe vaccinuri: Elveția distruge peste 14 milioane de doze din serul Moderna

Nu doar România a aruncat banii degeaba pe vaccinuri: Elveția distruge peste 14 milioane de doze din serul Moderna

A.F. 21 octombrie 2022 | 00:00 265

Elveţia va distruge 9 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 produs de Moderna, ajunse la termenul de expirare, iar alte 5,1 milioane de doze vor avea aceeaşi soartă până în luna februarie, a anunţat miercuri guvernul elveţian, relatează Reuters și Agerpres.

Această risipă reflectă strategia elveţiană de a comanda mai multe vaccinuri decât era nevoie pentru a asigura că întreaga sa populaţie de circa 8,9 milioane dispune de suficiente provizii, chiar şi în eventualitatea unor blocaje de livrare sau a unor probleme de calitate, citează stiripesurse.ro.

Şi alte ţări au distrus sute de milioane de doze de vaccin expirat anti-COVID-19 de la diferiţi producători.

"Prin această strategie aleasă deliberat, s-a acceptat că se va cumpăra prea mult vaccin şi unele din dozele procurate vor trebui revândute, transferate sau posibil distruse", a menţionat cabinetul într-un comunicat.

De la finele lui 2020, Elveţia a primit 31,9 milioane de doze de vaccin de la Moderna şi alţi producători, din care au fost administrate 16,1 milioane. Alte 3,2 milioane au fost transferate unor ţări terţe.

Puţin sub 70% din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19 în Elveţia şi micul Liechtenstein învecinat, ceea ce este puţin faţă de ratele de vaccinare din multe alte ţări din Europa occidentală.

Autorităţile elveţiene au raportat 4,2 milioane de infectări cu COVID şi aproape 13,700 decese de la începutul pandemiei, aminteşte Reuters.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212