REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Nu scăpăm de ploi nici în zilele următoare

Nu scăpăm de ploi nici în zilele următoare

Replica API 6 iunie 2014 | 00:00 75

După mai multe zile călduroase, vremea rece şi ploile s-au instalat, din nou, peste România. În Dobrogea, precipitaţiile şi-au făcut apariţia încă de miercuri noapte, iar meteorologii nu au veşti bune. Deşi temperaturile vor mai creşte, nu vom scăpa de ploi. Vineri, 6 iunie, vremea se va încălzi faţă de ziua precedentă şi va fi uşor instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporare ziua, iar noaptea va deveni variabil. Pe arii relativ restrânse vor fi averse slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 29 de grade, iar cele minime între 16 şi 19 grade. Sâmbătă, 7 iunie, vremea va fi caldă faţă de normele climatologice, dar uşor instabilă după amiaza. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în special după amiaza, când, pe arii restrânse, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu modificări temporare în timpul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 30 de grade, iar cele minime între 16 şi 19 grade. Duminică, 8 iunie, vremea se va menţine caldă şi uşor instabilă după amiaza. Cerul va fi variabil la început, apoi temporar noros, când, pe arii restrânse, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare în timpul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 30 de grade, iar cele minime între 16 şi 19 grade.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108