O elevă a fost ucisă în urma unui atac comis într-un liceu din Brazilia
O elevă a fost ucisă în urma unui atac comis într-un liceu din Brazilia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO elevă de 16 ani a fost ucisă şi o alta a fost rănită luni într-un atac armat comis de un fost absolvent într-un liceu din sudul Braziliei, au anunţat autorităţile, potrivit AFP.
Intervenţia unui profesor, care l-a imobilizat pe atacator, "a permis evitarea unei tragedii şi mai mari", a declarat guvernatorul statului Paraná, Carlos Ratinho Junior, care a decretat trei zile de doliu.
Un comunicat al guvernului regional a precizat că un fost absolvent a intrat înarmat într-un liceu din oraşul Londrina, unde se prezentase pentru a-şi "cere dosarul şcolar".
Odată intrat, el a împuşcat două persoane. "O elevă de 16 ani a murit la faţa locului, iar o altă elevă a fost spitalizată cu răni prin împuşcare". Nu a fost precizată nici vârsta, nici starea de sănătate a elevei rănite.
Potrivit presei locale, agresorul ar avea 21 de ani.
"Profesorul care l-a trântit la pământ pe fostul elev urmase recent un curs de formare, iar poliţia a ajuns la liceu în doar trei minute", a subliniat guvernatorul statului Paraná, citează Agerpres.
Un al doilea individ, în vârstă de 21 de ani, suspectat că a colaborat la organizarea atacului, a fost arestat ulterior, a precizat guvernul din Paraná într-un comunicat.
În Brazilia au avut loc recent mai multe atacuri în şcoli.
În aprilie, patru copii cu vârste cuprinse între patru şi şapte ani au fost ucişi cu topoare într-o şcoală din Blumenau (sud).
În 2019, opt persoane au fost ucise de doi foşti elevi ai unui liceu din suburbiile metropolei Sao Paulo, care ulterior s-au sinucis.
Cel mai dramatic atac înregistrat vreodată în Brazilia a dus la moartea a 12 copii în 2011 într-o grădiniţă de la periferia oraşului Rio de Janeiro, după ce un bărbat a deschis focul, apoi s-a sinucis.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
8.9° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)
.jpeg_t.jpeg)
