O navă cargo americană, lovită de o rachetă trasă de rebelii houthi în largul Yemenului
O navă cargo americană, lovită de o rachetă trasă de rebelii houthi în largul Yemenului
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO navă cargo americană a fost lovită luni de o rachetă trasă de rebelii houthi în largul Yemenului, a doua zi după ce rebelii au lansat un atac asupra unui distrugător american în sudul Mării Roşii, relatează AFP.
"În jurul orei 16:00 (13:00 GMT), militanţii houthi susţinuţi de Iran au tras o rachetă balistică şi au lovit M/V Gibraltar Eagle, o navă cargo sub pavilionul Insulelor Marshall, aparţinând Statelor Unite", a anunţat Comandamentul militar american în Orientul Mijlociu (Centcom).
"Nava nu a raportat răniţi (în rândul membrilor echipajului) şi nici avarii semnificative, şi îşi continuă călătoria", a adăugat el.
Potrivit Agenţiei britanice de securitate maritimă (UKMTO), nava "a fost lovită de sus de o rachetă" la sud-est de oraşul yemenit Aden, citează Agerpres.
Rebelii houthi, care controlează zone extinse din Yemen, şi-au intensificat atacurile în ultimele săptămâni împotriva navelor pe care le bănuiesc că ar avea legătură cu Israelul, perturbând traficul maritim în aceasta zonă esenţială pentru comerţul global. Houthi afirmă că acţionează în sprijinul palestinienilor din Fâşia Gaza, unde Israelul şi gruparea islamistă Hamas se află în război din 7 octombrie.
Potrivit companiei britanice de asigurări maritime Ambrey, nava lovită în largul Adenului se îndrepta spre Canalul Suez.
Ea nu are legătură cu Israelul, a precizat Ambrey, estimând că nava a fost vizată "ca răspuns la atacurile militare americane împotriva poziţiilor houthi din Yemen".
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
-0.1° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)


.jpeg_t.jpeg)
.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)