O persoană a anunţat la 112 prăbuşirea unui elicopter. Autoritățile fac verificări
O persoană a anunţat la 112 prăbuşirea unui elicopter. Autoritățile fac verificări
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO posibilă prăbuşire a unui elicopter în Apuseni a fost sesizată, vineri seara, de către o persoană aflată în comuna Gârda de Sus, după ce ar fi observat "un fum gros" la câţiva kilometri distanţă.
„În seara zilei de 9 octombrie 2026, prin SNUAU 112, o persoană a sesizat faptul că un elicopter s-ar fi prăbuşit în zona Cheile Ordâncuşei - Peştera lui Ionele, din comuna Gârda de Sus. În urma sesizării, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba s-au deplasat în zona indicată, pentru efectuarea de verificări. Ulterior, reprezentanţii ROMATSA au confirmat faptul că elicopterul în cauză a aterizat, în condiţii de siguranţă, în Oradea", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.
Reprezentanţii IPJ Alba au precizat, pentru Agerpres, că o persoană a sunat, la 112, susţinând că a observat "un fum gros, la aproximativ 3 kilometri distanţă".
Potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian, singurul aparat de zbor autorizat să survoleze zona respectivă, în cursul zilei de vineri, a aterizat în condiţii de siguranţă pe raza judeţului Bihor, a menţionat IPJ Aba.
Cu toate acestea, a informat sursa citată, echipaje mixte formate din pompieri, poliţişti şi jandarmi continuă verificările în teren, pentru a se asigura că nu s-a produs niciun incident în zona semnalată, citează stirileprotv.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.6° Constanța 







.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)





