REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° ConstanÈ›a Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
11.4° ConstanÈ›a Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Obiectivul de 70% vaccinaţi la nivel global la jumătatea lui 2022 s-ar putea să nu fie atins

Obiectivul de 70% vaccinaţi la nivel global la jumătatea lui 2022 s-ar putea să nu fie atins

Replica API 18 decembrie 2021 | 19:39 847

Obiectivul de a vaccina 70% din populaţia lumii împotriva COVID-19 până la jumătatea anului viitor s-ar putea să nu fie atins, a afirmat joi o responsabilă a Băncii Mondiale, notează AFP, citată de Agerpres.

"În acest stadiu, nu este clar că acest obiectiv va fi atins", a declarat Mamta Murthi, vicepreşedinte pentru dezvoltare umană la Banca Mondială, în cadrul unei videoconferinţe de presă.

"Desigur, achiziţionarea şi dezvoltarea vaccinurilor s-ar putea accelera până la jumătatea anului viitor", a adăugat ea.

În prezent, mai puţin de jumătate din populaţia lumii (44,95%) este vaccinată, potrivit datelor compilate şi publicate de organizaţiile internaţionale.

Dar inegalităţile sunt uriaşe, cu 67,45% dintre vaccinaţi în ţările bogate, faţă de doar 4,36% în ţările sărace, mai ales în Africa.

Pragul de 70% este considerat esenţial pentru controlul pandemiei. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a deplâns recent că acest prag ar putea fi atins în Africa abia în 2024, în ritmul actual al vaccinărilor.

Banca Mondială consacră în prezent 20 de miliarde de dolari pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să finanţeze achiziţia de vaccinuri şi să-şi consolideze sistemele de sănătate, după un pachet iniţial de 10 miliarde de dolari care a fost distribuit chiar la începutul pandemiei, a reamintit vicepreşedintele instituţiei.

"Aproximativ 100 de milioane de doze de vaccin au fost livrate datorită finanţării de la Banca Mondială", a precizat Mamta Murthi, şi "circa 300 de milioane de doze (suplimentare) de vaccin (...) sunt sub contract".

Ea a ţinut să sublinieze şi reticenţa la vaccin în ţările în curs de dezvoltare: "Există reticenţă la vaccin. Nu trebuie să o subestimăm".

"Dar asta se poate rezolva şi multe ţări o fac", a adăugat ea, "şi acest lucru nu ar trebui folosit ca un motiv pentru a nu accelera livrarea vaccinurilor şi (...) a nu asigura un acces echitabil la vaccinuri".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
interesant obiectiv daca ne gandim ca vaccinurile nu protejeaza!!!!
1
0
Nu scot banii pe care si-au propus sa ii scoata. au scos 1000 de dolari pe secunda pana acum.
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212