REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Păgubiţii Vectra au protestat în faţa Prefecturii: oamenii îşi vor casele

Păgubiţii Vectra au protestat în faţa Prefecturii: oamenii îşi vor casele

Replica API 28 februarie 2012 | 00:00 172

Palaz: "Mazăre nu le dă autorizaţie să facă miting în faţa Primăriei"

Palaz: "Mazăre nu le dă autorizaţie să facă miting în faţa Primăriei"

Pentru a-şi face dreptate, păgubiţii Vectra au început protestul în faţa Prefecturii Constanţa. Luni, 27 februarie, în jur de 10 persoane s-au grupat pentru a-şi striga păsurile. Oamenii au scandat: "Vectra, unde-i casa mea?" şi au susţinut că au achitat integral nişte sume de bani în vederea achiziţionării unor locuinţe, iar firma Vectra Construct a intrat imediat în insolvenţă, provocând, astfel, pagube în buzunarele oamenilor. Şi mai grav este că pe respectivele şantiere, unde ar fi trebuit ridicate locuinţele plătite în avans, nu se lucrează, totul rămânând la stadiul de "groapă". Protestatarii fac parte din Asociaţia Păgubiţilor Vectra Constanţa, organizaţie neguvernamentală, şi apolitică, care are ca scop principal reprezentarea intereselor şi apărarea drepturilor tuturor membrilor fondatori sau asociaţi care au încheiat raporturi contractuale cu grupul de firme Vectra, sau cu alte persoane fizice, având ca obiect construirea şi predarea de imobile-locuinţe. "Ne-am adunat aici pentru a continua seria de proteste pe care le-am început în urmă cu două săptămâni. Din păcate, nu avansăm deloc, nu am găsit înţelegere nicăieri pe plan local. Aici sunt o parte din oamenii păgubiţi, mulţi sunt la serviciu. În urmă cu trei ani am contractat achiziţionarea unor locuinţe făcute de grupul de firme Vectra: Vectra Construct, Vectra Imobiliare şi Vectra Betoane, erau asociate. După ce am plătit în 2008, sumele integrale, în 2009, prin mai, şi-au anunţat insolvenţa, pasul de dinaintea falimentului şi de atunci nu reuşim să facem nimic. Nu ne-au dat nici un leu şi nici locuinţele nu sunt locuibile", a declarat pentru "Replica", Marian Gligore, membru al Asociaţiei Păgubiţilor Vectra. Imun la cele întâmplate nu a rămas nici prefectul Constanţei, care a declarat: "Am avut o discuţie cu protestatarii, sunt foarte conştienţi că administraţia Mazăre este foarte implicată în problemele pe care le au, numai că Mazăre nu vrea să le dea autorizaţie, le-a spus că dacă vor să facă miting, să facă doar în faţa prefectului. Ei ştiu că nu sunt atribuţiile prefectului, dar oamenii sunt disperaţi şi este normal să facă astfel de demonstraţii", a spus Claudiu Iorga Palaz.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108