REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
20.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Papa Francisc i-a criticat pe cei care au plecat în vacanţă pentru a scăpa de restricţiile anti-COVID-19

Papa Francisc i-a criticat pe cei care au plecat în vacanţă pentru a scăpa de restricţiile anti-COVID-19

Replica API 4 ianuarie 2021 | 00:00 1059

Papa Francisc i-a criticat duminică pe cei care au plecat în vacanţă în străinătate pentru a scăpa de restricţiile impuse pe timpul pandemiei de coronavirus, spunând că aceştia trebuiau să dea dovadă de o mai bună conştientizare a suferinţelor celorlalţi, informează Reuters, citată de Agerpres.

Papa Francisc

Într-un discurs rostit după binecuvântarea sa săptămânală Angelus, suveranul pontif a spus că a citit relatări în presă despre persoane care au călătorit cu avionul pentru a scăpa de restricţiile guvernamentale şi a se distra în altă parte.

''Nu s-au gândit la cei care au rămas acasă, la problemele economice ale multor persoane care au fost loviţi dur de lockdown, la oamenii bolnavi. (S-au gândit) doar cum să meargă în vacanţă şi să se distreze'', a spus papa Francisc.

''Realitatea m-a întristat'', a spus acesta într-un mesaj video transmis din biblioteca Palatului Apostolic din Vatican.

Tradiţionala rugăciune Angelus este rostită în mod obişnuit de la o fereastră care dă spre Piaţa Sfântul Petru, dar a fost mutată în interior pentru a preveni astfel formarea unor mulţimi de oameni în piaţă şi a limita transmiterea COVID-19.

''Nu ştim ce ne va rezerva 2021, dar ceea ce puteam face împreună este să depunem mai mult efort pentru a avea grijă unul de celălalt. Suntem tentaţi să avem grijă doar de propriul interes'', a adăugat suveranul pontif.

Multe ţări au impus restricţii stricte pentru a preveni transmiterea coronavirusului, care a dus la moartea a circa 1,83 de milioane de persoane la nivel global, potrivit celui mai recent bilanţ întocmit de Reuters.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cred ca Papa nu sufera numai de dureri de mijloc. Ceva se intimpla cu Inalt Prea.....
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212